Burse - Fonduri mutuale

Investitorii străini au scos bani din Petrom, BRD şi SIF-uri în iunie

Autor: Andrei Chirileasa

07.07.2011, 00:00 374

Investitorii nerezidenţi au retras luna trecută circa 10,6milioane de euro din acţiunile listate la Bursa de ValoriBucureşti. Ei au realizat achiziţii de 18,6 mil. euro şi au vândutacţiuni de 29,2 mil. euro, potrivit statisticilor BVB.

Statisticile cuprind însă acţiunile care se tranzacţionează prinintermediul conturilor individuale, categorie din care fac partePetrom, BRD, SIF-urile, Banca Transilvania şi restul acţiunilorlistate, cu excepţia Fondului Proprietatea (FP) şi Erste Bank(EBS). Este posibil ca o parte din banii care au ieşit din SIF-uri,Petrom sau BRD să fi intrat pe Fondul Proprietatea, unde fondurilestrăine au fost principalii cumpărători încă de la listare.

Titlurile FP au crescut în iunie cu 10%, după ce atinseserăminime istorice în mai pe fondul reluării procesului de despăgubirea foştilor proprietari. Tranzacţiile cu acţiuni FP au crescut cu90% în iunie, la 644 mil. lei.

În schimb, SIF-urile, Petrom şi BRD au înregistrat scăderi,fiind singurele acţiuni suficient de lichide de pe care fondurilestrăine puteau să retragă bani. Statisticile BVB mai indică şi oscădere puternică a numărului de conturi de cumpărare alepersoanelor juridice nerezidente, care au ajuns în iunie la 59, dela 76 în primele luni ale anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO