Burse - Fonduri mutuale

Magazinul Cocor este sub presiune: afacerile scad, ratele la bancă cresc

Magazinul Cocor este sub presiune: afacerile scad, ratele la bancă cresc

Magazinul Cocor a fost redeschis în octombrie 2010 după o investiţie de peste 25 de milioane de euro

Autor: Andrei Chirileasa

14.11.2011, 00:06 1779

Compania Cocor Bucureşti (COCR), care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din zona Unirii din Ca­pitală, a înregistrat în trimestrul al treilea afaceri de circa 4,55 mil. lei (1,07 mil. euro), în scădere cu 29% faţă de tri­mestrul al doilea şi cu 35% sub nivelul bugetat pentru această perioadă, potrivit raportului trimestrial transmis bursei.

Afacerile din T3 sunt doar cu puţin pes­te cele din perioada similară a lui 2010, când magazinul Cocor încă nu era deschis.

În aceste condiţii, compania a ra­portat pierderi de peste 3,3 mil. lei (775.000 de euro), care au provenit în spe­cial de pe partea financiară. Compa­nia a împrumutat 19 mil. euro de la BCR, la începutul lui 2009, pentru a fi­nanţa investiţiile de modernizare a ma­ga­zinului Cocor. Lucrările s-au ridicat la peste 25 mil. euro. Acum, compania în­cearcă să nego­cieze cu BCR o restructurare a creditu­lui, încercând să obţină reducerea ratelor lunare.

În primele nouă luni din 2010 compania a plătit 4,1 mil. lei doar pentru dobânzile aferente împrumuturilor con­trac­tate. Această sumă reprezintă aproa­pe un sfert din cifra de afaceri. În plus, deprecierea leului a adus diferenţe negative din reevaluarea creditului în euro, astfel că pierderile financiare s-au ridicat la 5,35 mil. lei, de şase ori peste nivelul bugetat pentru această perioadă

În schimb, profitul operaţional a fost de 0,32 mil. lei, de şase ori sub nivelul bu­getat, în condiţiile în care cifra de afaceri pe primele trei trimestre, de 16,7 mil. lei (sub 4 mil. euro), este cu 12% sub buget.

Acţiunile Cocor au scăzut cu circa 30% de la începutul anului, sub nivelul de 150 de lei. Capitalizarea s-a redus astfel la 45 mil. lei.

Cocor este controlată de fondul de investiţii Broadhurst şi două persoane fizice, Daniel Stoica şi Liviu Ursan, care deţin împreună 51% din acţiuni. SIF Muntenia şi SIF Transilvania au câte un pachet de 10%, în timp ce Aurel Beşliu deţine 16%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO