Burse - Fonduri mutuale

Marile companii respiră uşurate în T2. PwC Top: Companiile listate şi-au revenit puternic după prăbuşirea din primul trimestru, recuperând pierderile înregistrate

Marile companii respiră uşurate în T2. PwC Top: Companiile listate şi-au revenit puternic după prăbuşirea din primul trimestru, recuperând pierderile înregistrate

Autor: Dorin Oancea

29.07.2020, 10:53 131

Astfel, capitalizarea celor 100 de companii a urcat cu 3,57 trilioane dolari, în al doilea trimestru, ajungând la finalul lunii iunie la 25,04 trilioane de dolari, cu doar 1% sub nivelul înregistrat în decembrie 2019, de 25,37 trilioane dolari.

”Pandemia a provocat distorsiuni semnificative pe pieţele de capital într-o perioadă scurtă, dar cele mai mari companii din lume încă oferă o relativă siguranţă investitorilor, dar cu diferenţe clare de performanţă pe regiuni şi sectoare. Companiile de tehnologie şi servicii pentru consumatori au fost motorul revenirii pieţelor globale de capital din al doilea trimestru, fiind un semn bun pentru recuperarea economiei. Acestea vor continua să performeze, beneficiind de accelerarea digitalizării, a creşterii comerţului online şi migraţiei către cloud”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă în Afaceri PwC România.

Pe sectoare de activitate, cele mai mari creşteri în martie-iunie au fost înregistrate de industrie şi materii prime, de 33%, urmate de cele de tehnologie, cu un plus de 28%, şi de servicii, cu 25%. Câştiguri modeste au înregistrat companiile de petrol şi gaze, de 10%, şi sectorul financiar, de numai 5%.

Pe regiuni, companiile din SUA şi China au înregistrat creşteri de 2% a capitalizării, în timp ce firmele din Europa au scăzut cu 3%.

SUA se menţine pe primul loc, având mai mult de jumătate (59) dintre companii în clasament, urmate de Europa, cu 17 de companii, şi China şi regiunile sale, cu 15 companii.

Aproape 90 dintre cele mai mari 100 de companii au înregistrat o creştere a capitalizării de piaţă din martie până în iunie 2020, comparativ cu doar zece în perioada ianuarie - martie.

Saudi Aramco şi-a menţinut poziţia de lider, dar a suferit din cauza scăderii preţului petrolului. Top 10 mondial, dominat de companiile de tehnologie şi comerţ electronic, este completat de Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Alibaba, Facebook, Tencent, Berkshire şi Visa.

Platforma de e-commerce chineză Pinduoduo a înregistrat cea mai mare creştere a capitalizării în perioada analizată, de 148%, urmată de Tesla, cu 104%, PayPal, cu 84%, Reliance Industries, cu 58%, şi AbbVie, cu 51%.

Wells Fargo a cunoscut cea mai mare scădere relativă a capitalizării de piaţă de 11%, la fel ca alte companii din sectorul de petrol şi gaze. Dealtfel, şase din primii zece pierzători ai acestei perioade sunt fie din petrol şi gaze, fie din sectorul financiar.

Clasamentul cuprinde primele 100 de companii la nivel mondial în funcţie de valoarea de piaţă la 30 iunie 2020 şi comparaţii cu nivelurile înregistrate la 31 martie 2020 şi 31 decembrie 2019. PwC actualizează trimestrial Top 100.

 
AFACERI DE LA ZERO