Burse - Fonduri mutuale

MEC s-a incurcat in cifre la selectia intermediarului pentru listarea Transgaz

MEC s-a incurcat in cifre la selectia intermediarului pentru listarea Transgaz
14.11.2006, 19:02 14

Listarea pe Bursa a celei de-a doua companii de stat de utilitati, compania nationala de transport a gazelor naturale Transgaz Medias, ar putea intarzia din cauza intarzierii cu care Ministerul Economiei si Comertului (MEC), principalul actionar al societatii, desemneaza castigatorul contractului de intermediere a ofertei de actiuni.
Dupa mai bine de doua luni de la depunerea ofertelor brokerii se plang ca nu au mai primit nicio veste de la actionarul majoritar al Transgaz, iar termenele avansate pentru listare ar putea fi depasite.
Selectia de oferte aflata in derulare in prezent este cea de-a doua pentru intermedierea listarii Transgaz, dupa ce prima selectie a fost anulata. "Nimeni nu face nimic si nu ne spune nimic. Am dat telefon de cateva ori, am fost si acolo, dar nu am gasit pe nimeni. Pana la urma este o situatie care tine de normalitate. Care din privatizarile de pana acum au decurs conform programului?", spune Petru Prunea, presedintele SSIF Broker, una din societatile antrenate in cursa pentru stabilirea intermediarului ofertei de actiuni a Transgaz.
Cinci societati de brokeraj si consortii concureaza in prezent pentru castigarea contractului de intermediere. Este vorba de BCR Securities in colaborare cu CA IB, sindicatul format din BRD Securities si EFG Eurobank Securities, Raiffeisen Capital & Investment, sindicatul format din SSIF Broker Cluj-Napoca, HTI Valori Mobiliare si Delta Valori Mobiliare, alaturi de consortiul format din BT Securities si Alpha Finance.
Surse din piata de capital spun ca de vina pentru intarziere este modul in care a fost construita grila de punctaj, care ar putea permite ca o societate sau un consortiu sa castige contractul, desi ar incasa o suma de cateva ori mai mare decat ceilalti competitori. De altfel, unul dintre competitori, consortiul condus de Raiffeisen Capital & Investment (RCI), a depus o oferta financiara fixa de 0,01 lei noi, la care se adauga un comision de succes mai mare decat al altor participanti.
"Nu pot sa comentez asupra ofertei financiare pe care am depus-o", a declarat Dana Mirela Ionescu, presedintele RCI.
"Transgaz a realizat grila de punctaje pentru fiecare consultant, iar acestea au fost trimise la MEC. Toate ofertele primite au fost complete si toate cele cinci au intrat in procesul de evaluare, comparativ cu ceea ce s-a intamplat data trecuta, cand nici una nu a intrat in faza finala. Acum urmeaza doar ca MEC-ul sa anunte castigatorul licitatiei", au declarat reprezentantii Transgaz.
Compania ar urma sa vanda investitorilor de pe piata de capital un pachet de 10% din actiuni.
"Cele cinci oferte inca sunt in proces de analizare", au spus surse din MEC.
Caietul de sarcini fusese cumparat de catre 11 solicitanti, iar pana la termenul limita au fost primite cele cinci oferte. "Sper sa se ia cat mai curand o decizie fundamentata. Din punctul meu de vedere, selectia ofertelor dureaza excesiv de mult, dar din punct de vedere legal au dreptul sa o faca", spune Marian Dinu, presedintele Alpha Finance.
Ideea listarii pe Bursa a Transgaz a aparut odata cu lansarea de catre guvernul Nastase a programului de sprijinire a dezvoltarii pietei de capital in luna mai 2004, program asumat ulterior de guvernul Tariceanu.
Conform acestuia, Transgaz era programata pentru listare in trimestrul II al acestui an, insa pana la listarea companiei ar fi urmat sa fie listate alte patru companii de stat. Dintre acestea, doar una, Transelectrica, a fost listata in prezent.
Ultimul termen asumat de autoritati pentru listarea companiei este primul trimestru al anului viitor, conform declaratiilor din septembrie ale presedintelui Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie din cadrul MEC, Mihai Catuneanu. Brokerii spun insa acum ca termenul nu va putea fi respectat, fiind necesare cel putin sase luni de la momentul anuntarii intermediarului.
Transgaz este una din cele aproape 100 de societati nelistate aflate in portofoliul Fondului Proprietatea. Conform prevederilor legale actuale, pentru listarea Fondului Proprietatea este necesara listarea tuturor societatilor din portofoliul acestuia.
Fondul Proprietatea detine 15% din capitalul Transgaz, in timp ce restul de 85% este controlat de MEC. Transgaz a obtinut in primul semestru un profit net de 32,85 milioane de euro la afaceri de 116,5 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO