Burse - Fonduri mutuale

Nuclearelectrica îşi continuă raliul luni la Bursă: creştere de peste 9%, la o capitalizare record de 11,5 miliarde de lei

Nuclearelectrica îşi continuă raliul luni la Bursă: creştere de peste 9%, la o capitalizare record de 11,5 miliarde de lei

Autor: Tibi Oprea

28.09.2021, 00:00 397

Luni la ora 17.00, acţiunile singurului producător de energie nucleară din România se tranzacţionau la preţul istoric de 38,25 de lei pe unitate la Bursa de la Bucureşti, în creştere cu 9,3% faţă de şedinţa precedentă, pe fondul unor tranzacţii de aproximativ 9,4 milioane de lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Astfel Nuclearelectrica (SNN), companie la care statul român are 82,5%, ajunge la o valoare de piaţă de 11,5 miliarde de lei, plus 115% faţă de începutul acestui an. Spre comparaţie indicele principal BET urca la ora redactării acestei ştiri cu 0,63%. Şedinţa de tranzacţionare din 27 septembrie este a cincea la rând când acţiunile SNN sunt pe plus, potrivit datelor BVB. În această perioadă, compania înregistrează un raliu de aproximativ 24%, arată calculele ZF.

Analiştii chestionaţi de ZF consideră că preţurile în creştere la energie se vor reflecta în rezultatele societăţii şi se aşteaptă şi la o posibilă solicitare de dividende speciale din partea statului român.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO