Burse - Fonduri mutuale

Octavian Molnar, IFB Finwest: Nu este o perioada buna

14.01.2008, 16:26 27

Bursa de Valori Bucuresti nu a dezmintit vineri asteptarile brokerilor, aceasta continuand sa scada in corelatie cu pietele internationale si cu nesiguranta investitorilor. "Tinand cont ca a fost vineri, lichiditatea nu a fost una mica, ci s-a aflat in limitele obisnuite din ultima perioada. Nu este o perioada buna si nu ma astept la shimbari majore. Cautam argumente pentru caderi, dar acestea trebuie cautate pe plan intern, si nu extern", spune Octavian Molnar, directorul general adjunct al societatii de brokeraj IFB Finwest.
Tranzactiile cu actiuni de la Bursa au inregistrat vineri o lichiditate de 11,95 milioane de euro (44 de milioane de lei). Piata RASDAQ a continuat si ea sa scada, urmand astfel tendinta generala. Tranzactiile cu actiuni de pe RASDAQ au atins un rulaj de 1,22 milioane de euro (4,48 milioane de lei).
"Nu mai suntem priviti cu ochi buni din afara. Investitorii sunt ingrijorati de situatia de pana acum, si pot spune ca am intrat pe un bear (perioada de pesimism in piata - n.r.) clar. Daca ne aducem aminte, scaderile au inceput cam acum jumatate de an, iar aceasta situatie poate dura un an sau poate dura doi ani", spune Molnar.
Indicele general al Bursei BET-C a pierdut vineri 2,07%, in vreme ce BET, indicele celor mai lichide companii de la Bursa, a pierdut 2,06%.
Nici SIF-urile nu au fost ferite de scaderile din piata, acestea scazand cu 2%, fiind in stransa legatura cu pierderile suferite ce ceilalti doi indici ai pietei. Cele mai cautate actiuni din piata au fost vineri cele ale SIF-urilor, ale bancilor (BRD si TLV), precum si titlurile din industria petroliera (SNP) sau farmaceutica (BIO).
"S-a vandut mai mult decat s-a cumparat. In momentul de fata lumea isi reasaza pozitiile. Nu ne putem lega neaparat de lichiditatea pietei, tinand cont de tendinta actuala a acesteia. Cumparatorii nu sunt inca hotarati, iar vanzatorii nu mai doresc sa vanda atat de jos", spune Molnar.
Dupa o saptamana in care Bursa a pierdut 2,6 mld. euro, iar Banca Nationala (BNR) a crescut dobanda cu 0,5%, semnalele din piata nu sunt tocmai favorabile. "Ne putem astepta doar la scaderi in viitorul apropiat, deoarece la sfarsitul saptamanii trecute nu am vazut acea raza de speranta", spune Molnar.
Piata americana a inregistrat o noua scadere severa vineri, principalii indici ai burselor americane pierzand aproape 2%.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au pierdut vineri 0,26%, inregistrand cea mai mica scadere din cadrul SIF-urilor. Valoarea tranzactiilor cu titlurile societatii de investitii financiare s-a ridicat vineri la circa 2,25 milioane de euro (8,28 milioane de lei), reprezentand primul rulaj din piata. Grupul SIF-urilor a inregistrat in ultima sedinta de tranzactionare o lichiditate totala de 5,5 milioane de euro (20,25 milioane de lei), aproape jumatate din tranzactiile cu actiuni de la Bursa. Titlurile SIF Oltenia au pierdut de la inceputul acestui an circa 12,44%, scazand de la un pret de 4,34 lei/actiune in ultima sedinta a anului trecut la un pret de 3,86 lei/actiune in sedinta de vineri.

Actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare (BRD) au pierdut vineri 5,74%. Valoarea tranzactiilor cu titlurile bancii s-a ridicat vineri la circa 1,71 mil. euro (6,28 mil. lei), reprezentand al doilea rulaj din piata. Actiunile BRD au inregistrat in 2007 un avans mai mare decat in anul precedent, castigul adus de aceste titluri actionarilor anul trecut fiind de 53%. Unul din elementele care au influentat pozitiv evolutia acestor titluri au fost rezultatele financiare obtinute anul trecut, care s-au situat peste asteptarile celor mai multi brokeri. Titlurile bancii au pierdut insa de la inceputul anului 21,74%, scazand de la 28 lei/actiune la sfarsitul anului trecut la 23 lei/actiune vineri.

Actiunile Impact Bucuresti (IMP) au pierdut vineri 5,24%, pe fondul unui rulaj de circa 270.000 de euro (un milion de lei). Actiunile dezvoltatorului imobiliar au adus in 2007 un randament de 29,3%. Compania a continuat sa se orienteze catre proiecte de anvergura, evolutia cotatiei titlurilor Impact fiind influentata pozitiv si de intrarea in actionariat a unora dintre cele mai mari fonduri din lume, respectiv Lehman Brothers, si consolidarea pozitiei detinute de fondul american Julius Baer in actionariatul societatii. Actiunile Impact au pierdut de la inceputul acestui an aproape 26%, scazand de la un pret de
0,5 lei/actiune in decembrie anul trecut la 0,398 lei/actiune vineri.

Actiunile Transelectrica (TEL) au pierdut in ultima sedinta 2,46%, pe fondul unei lichiditati de 0,3 milioane de euro (1,12 milioane de lei). Titlurile companiei s-au apreciat anul trecut cu 22%, fiind primul an de dupa listarea companiei pe Bursa. Evolutia actiunilor Transelectrica a fost influentata pozitiv de cresterea peste asteptari a profitului obtinut de companie in 2006, pentru ca ulterior, pe fondul previziunilor mai putin optimiste ale conducerii, sa revina spre valoarea de la inceputul anului. Titlurile companiei de transport al energiei electrice au pierdut in ultimele doua saptamani circa 12%, scazand de la 40 lei/actiune in decembrie 2007 la 35,7 lei/actiune vineri.

Actiunile Simcor Oradea (SIOR) au crescut vineri cu 4,48%, pe fondul unei lichiditati de 240.000 de lei, aflandu-se printre primele zece rulaje de pe piata RASDAQ. Primul rulaj din piata a fost inregistrat de titlurile Ardaf (ARDF), cu tranzactii in valoare de 160.000 de euro (0,6 milioane de lei). RASDAQ-C, principalul indice al pietei, care include toate companiile listate pe RASDAQ, a pierdut in sedinta trecuta 1,47%, ajungand la un nivel de 4.249,63 puncte. Titlurile companiei au pierdut in acest inceput de an circa 9%, scazand de la un pret de 22,9 lei/actiune in ultima zi de tranzactionare din decembrie anul trecut la 21 lei/actiune in sedinta de vineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO