Burse - Fonduri mutuale

Patria Bank, care este controlată de un fond de investiţii din Amsterdam, vrea să vândă obligaţiuni în valoare de 10-15 mil. euro, printr-un plasament privat

Patria Bank, care este controlată de un fond de investiţii din Amsterdam, vrea să vândă obligaţiuni în valoare de 10-15 mil. euro, printr-un plasament privat

Autor: Roxana Rosu

07.03.2020, 15:29 2055

Patria Bank, care este deţinută de fondul de investiţii EEAF Financial Services din Amsterdam, condus de Horia Monda, vrea să vândă obligaţiuni în valoare de 10 - 15 mil. euro, printr-un plasament privat. Obligaţiunile, cu o valoare nominală de 500 de euro, sunt negarantate, neconvertibile şi subordonate. Scadenţa este la opt ani, cu o rată a dobânzii fixă, plătită trimestrial, la un preţ egal cu valoarea nominală, respectiv 500 euro/ obligaţiune. 

Această ofertă se adresează investitorilor calificaţi şi unui număr mai mic de 150 de persoane fizice sau juridice. 

Obligaţiunile vor fi admise la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti. Brokerul acestei oferte a fost desemnat Tradeville. 

Patria Bank este listată la Bursa de Valori Bucureşti, având o capitalizare de 304 mil. lei. Vineri, acţiunile băncii au scăzut cu 1,61%. 

Anunţul privind scoaterea la vânzare a acestei emisiuni de obligaţiuni a fost făcut vineri seară pe bursă. 

 
AFACERI DE LA ZERO