Burse - Fonduri mutuale

Preturi in crestere, dar piata slaba

03.12.2002, 00:00 19

Cele mai multe din actiunile tranzactionate ieri la Bursa au consemnat o crestere de pret fata de valoarea din ultima sedinta a saptamanii trecute. Volumul tranzactiilor a fost din nou redus, actiunile transferate ieri insumand 21 miliarde de lei.
Sedinta de ieri a Bursei este prima din ultimele saptamani in care preturile au inregistrat o tendinta clara de crestere. Valoarea redusa a tranzactiilor ar putea fi explicata de faptul ca o unii dintre investitori nu sunt increzatori in inversarea tendintei de scadere pe care a traversat-o Bursa in ultimele doua luni.
Cei trei indici bursieri, BET, BET-C si BEF-FI au inregistrat cresteri cuprinse intre 1,7% si 1,8%. Societatile de investitii financiare si cele doua banci, au fost de departe cele mai lichide, fiecare cu o valoare a tranzactiilor de peste 1,4 miliarde de lei. Dintre acestea, singurele actiuni care nu au consemnat o crestere au fost cele ale SIF Transilvania, care au ajuns la inchidere la 3.000 lei/actiune, cu 1,6% fata de ultimul pret de vineri.
Actiunile Bancii Transilvania au urcat pana la 3.350 lei/actiune, iar ultimul transfer s-a operat la pretul de 3.300 lei/actiune, cu 3,1% mai mare fata de vineri. Valoarea tranzactiilor a fost de aproape 2 miliarde de lei. Banca Romana pentru Dezvoltare a inregistrat o crestere de 2,5% a pretului de tranzactionare. Ultima operatiune a zilei s-a realizat la 24.600 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor a fost de 1,4 miliarde de lei.
Actiunile Petrom au fost suspendate de la tranzactionare in vederea operarii in registrul actionarilor a operatiunii de diminuare a capitalului social, confom unei hotarari luate de actionari in luna iulie.
Bancile si SIF au fost urmate ieri in clasamentul celor mai tranzactionate titluri de actiunile producatorului de automobile Dacia Pitesti, care au consemnat tranzactii in valoare de 661 milioane de lei. Actiunile Dacia au fost reintroduse la tranzactionare ieri, dupa desfasurarea Adunarii Generale a Actionarilor care a respins propunerea de majorare a capitalului social. Actiunile Dacia au deschis ieri sedinta la pretul de 980 lei/actiune, inferior cotatiei anterioare. Pretul a urcat rapid pana la 1.140 lei/actiune, unde s-au mentinut pentru un timp. A urmat o noua crestere, pana la 1.210 lei/actiune, pentru ca ultimul transfer sa se realizerze la pretul de 1.190 lei/actiune, in crestere cu 19% fata de pretul anterior.
Toti cei trei producatori de medicamente de la Bursa au urcat cu peste 3,5%. Cea mai mare crestere au inregistrat-o actiunile Sicomed Bucuresti, care au ajuns la inchidere pana la 2.450 lei/actiune, cu 4,3% mai mult fata de vineri. Actiunile Antibiotice Iasi si cele ale Terapia Cluj au inchis sedinta la 1.990 lei/actiune, respectiv 4.050 lei/actiune.
Actiunile companiei de constructii Impact Bucuresti au coborat pe parcursul sedintei de ieri pana la 4.000 lei/actiune. La inchidere, actiunile Impact au revenit la 4.150 lei/actiune, ultimul pret de vineri. Valoarea tranzactiilor a fost de 379 milioane de lei.
SIF Oltenia a reusit sa vanda intregul pachet de 16% din actiunile companiei de transport Transcozia Valcea pe care il detinea pentru 2,4 miliarde de lei. Societatea de investitii financiare a cerut in cadrul ofertei publice de vanzare un pret de 54.500 lei/actiune.
Printre actionarii companiei de transport se numara Asociatia Salariatilor, cu 32% din actiuni si o persoana fizica, care detine 13%. Transcozia are un capital social de 7 miliarde de lei, impartit in actiuni cu valoarea nominala de 25.000 de lei.
Actiunile companiei de prestari servicii auxiliare extractiei de petrol si gaze Foraj Sonde Craiova au fost cele mai tranzactionate din piata. Valoarea oparetiunilor realizate ieri a fost de 1,1 miliarde de lei. Pretul a oscilat intre 1.500 si 1.700 lei/actiune, dar majoritatea actiunilor au fost transferate la pretul de 1.500 lei/actiune. Cotatia medie a fost cu 21% mai mica fata de valoarea anterioara. Luna trecuta, sociatetea Bega Invest a achizitionat in cadrul unei oferte publice de preluare un pachat reprezentand aproximativ 24% din actiunile companiei. Inainte de aceasta tranzactie, Bega Invest mai detinea, alaturi de societatea PetroBanat Holding un pachet de 35% din capitalul Foraj Sonde Craiova.
Actiunile producatorului de ulei comestibil Argus Constanta au fost din nou in topul celor mai tranzactionate titluri de pe piata RASDAQ.  Pretul a oscilat ieri intre 205.000 si 212.000 lei/actiune, iar cotatia medie a fost cu 2% mai mica fata de cea de la finele saptamanii trecute. Valoarea celor 18 tranzactii de ieri a fost de 573 milioane de lei. Argus, ale carei actiuni au fost listate pe piata RASDAQ la finele lunii trecute, ocupa locul al doilea in clasamentul celor mai tranzactionate actiuni din punct de vedere al numarului de tranzactii pe luna noiembrie.
Actiunile companiei de comert exterior Uzinexportimport au oscilat luni intre 6.500 si 7.400 lei/actiune. Pretul mediu a consemnat o crestere de 6,2% fata de ultima valoarea de saptamana trecuta. In cele 12 tranzactii de ieri s-au transferat actiuni in valoare de 106 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO