Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de mobilă din lemn masiv Mobila Rădăuţi trece pe pierdere de 728.130 lei în S1/2019, la afaceri de 4 mil. lei, minus 31,2%

Producătorul de mobilă din lemn masiv Mobila Rădăuţi trece pe pierdere de 728.130 lei în S1/2019, la afaceri de 4 mil. lei, minus 31,2%

Autor: Tibi Oprea

04.10.2019, 00:00 149

Producătorul de mobilă din lemn masiv Mobila Rădăuţi (simbol bursier MOBT) a trecut pe pierdere de 728.130 de lei în S1/2019 faţă de profitul net de 19.980 lei din aceeaşi perioadă a anului precedent, la afaceri de 4,06 mil. lei, minus 31,2%, potrivit raportului semestrial al companiei.

Astfel, societatea a realizat venituri din exploatare de 4,5 mil. lei, mai mici cu 33% faţă de S1/2018, în timp ce cheltuielile din exploatare au fost în sumă de 5,3 mil. lei, în scădere cu 21,3%, astfel că activitatea semestrială s-a încheiat cu pierdere din exploatare de 737.080 lei.

De la începutul anului, acţiunile MOBT se tranzacţionează pe segementul alternativ AeRO de la BVB în scădere cu 9% în contextul unor tranzacţii de 434.690 lei, emitentul ajungând la 53,7 mil. lei capitalizare. Compania este deţinută în proporţie de 45,9% de către producătorul de articole de robinetărie Mecanica Rotes (METY), în timp ce producătorul de electrocasnice Electroargeş din Curtea de Argeş deţine 43,1% din capitalul social al emitentului. 

AFACERI DE LA ZERO