• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de prefabricate Prebet Aiud şi-a înjumătăţit profitul la nouă luni, de la 3,5 mil. lei la 1,6 mil. lei

Producătorul de prefabricate Prebet Aiud şi-a înjumătăţit profitul la nouă luni, de la 3,5 mil. lei la 1,6 mil. lei

Autor: Eduard Ivanovici

23.11.2022, 13:47 124

Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producător de prefabricate din beton armat şi precomprimat cu 84 de milioane de lei capitalizare, a raportat un profit net de 1,64 milioane de lei în ianuarie-septembrie 2022, cu 53% sub rezultatul net de anul trecut, respectiv 3,5 milioane de lei. 

Cea mai mare scădere s-a înregistrat în privinţa profitului brut, de la 4,2 milioane la 1,9 milioane, declinul venind pe fondul „dublării costurilor cu energia electrică şi gazul utilizate în activitatea de producţie şi a creşterii preţurilor la materii prime şi servicii“, potrivit raportului trimestrial publicat la BVB. 

Veniturile totale au urcat cu 9%, la 33,1 milioane de lei, în timp ce cheltuielile de exploatare au ajuns la 31,1 milioane de lei, în creştere cu 19% de la an la an, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor din raport. 

„Valoarea activelor imobilizate ale societăţii a crescut de la 34,2 mil. lei la începutul anului la 42,9 milioane de lei la sfârşitul perioadei datorită investiţiilor în curs, constând în construcţia unui parc fotovoltaic pentru a scădea costurile cu energia electrică consumată în activitatea de producţie şi amenajarea unor noi spaţii de birouri cu eficienţă energetică mai ridicată“, conform documentului. 

Acţiunile PREB au urcat cu 12% de la începutul anului, pe tranzacţii în valoare de 37 de milioane de lei. Din acţionariat fac parte Impetum Investments (22,7%), Ges-Green Energy Specialists (19,2%), Anodin Assets (13,3%), Acord Construct (12%) şi Ausel Imobiliare (10,8%). 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: