Burse - Fonduri mutuale

Romcarbon Buzău a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 1,92 milioane lei, dublu faţă de perioada similară din 2019, şi vânzări de 137 milioane lei, în scădere cu 3%

Romcarbon Buzău a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 1,92 milioane lei, dublu faţă de perioada similară din 2019, şi vânzări de 137 milioane lei, în scădere cu 3%

Autor: Roxana Rosu

12.11.2020, 09:55 328

Romcarbon Buzău, producător de ambalaje din material plastic, a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 1,92 milioane lei, dublu faţă de perioada similară din 2019, şi vânzări de 137 milioane lei, în scădere cu 3%

EBITDA Operaţional s-a cifrat la 10,4 milioane lei, cu 10% peste nivelul din ianuarie-septembrie 2019. 

De asemenea, vanzarile de produse finite acestea au inregistrat o scadere de 8%, influenţate puternic de sistarea activităţii pe una din pieţele principale, cea a industriei constructoare de autovehicule. ” In luna iunie 2020 s-a observat o revenire a vanzarile acestui sector, valoarea acestora crescand cu 53% fata de luna anterioara, însă tendinţa aceasta nu s-a menţinut şi în lunile următoare”, se arată în raportul trimestrial al companiei.

Pentru a reduce impactul scăderii volumului comenzilor, Romcarbon a trimis în şomaj tehnic în luna aprilie circa 108 salariati, iar in luna mai 111 salariati, in principal din sectoarele Polimeri reciclati & compounduri si Prelucrare mase plastice. In urma reluării treptate a activităţii, începând cu luna iunie acesti salariati au fost reangajati.  

Compania cu 34 mil. lei capitalizare este deţinută în proporţie de 32,8% de Living Plastic Industry, în timp ce Joyful River Limited deţine 20,5% din numărul de acţiuni. De la începutul anului, acţiunile se tranzacţionează în creştere cu 10%, pe fondul unor tranzacţii de 8,4 mil. lei. 

 
AFACERI DE LA ZERO