Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Well Services, câştiguri duble la nouă luni

Rompetrol Well Services, câştiguri duble la nouă luni

Autor: Ana Maria Petcana

14.11.2013, 20:35 154

Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, a raportat pentru primele nouă luni un profit net dublu faţă de intervalul similar din 2012, de 23,8 mil. lei (5,4 mil. euro), şi afaceri în creştere cu 54%, la 95,5 mil. lei (21,6 mil. euro). „Activitatea de bază din primele nouă luni ale anului 2013 s-a desfăşurat în condiţii comparabile şi de continuitate cu cele ale anului precedent. Ca evenimente semnificative se pot totuşi evidenţia: pentru doi dintre principalii clienţi ai societăţii, anume OMV Petrom şi Romgaz, contractele sunt valabile până la data de 31 decembrie 2013, respectiv 30 noiembrie 2013. Până la data raportării nu există date exacte referitoare la prelungirea celor două contracte“, se arată într-un raport al companiei. Compania are o capitalizare de 133,5 milioane de lei (30 milioane de euro).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO