Burse - Fonduri mutuale

Ruşii, nemţii şi două firme româneşti se bat pentru preluarea Oltchim

Ruşii, nemţii şi două firme româneşti se bat pentru preluarea Oltchim

Autor: Andrei Chirileasa

17.04.2012, 13:47 2164

Grupul german PCC, ruşii de la Tise şi două firme româneşti, Pegamont Ploieşti şi Aisa Invest, au depus oferte preliminare şi neangajante pentru a participa la privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT).

Termenul de depunere a ofertelor a expirat marţi, 17 aprilie, la ora 11:00. Oltchim, cel mai mare combinat chimic din România, controlat de stat, va fi privatizat printr-o metodă combinată: negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic.

"Urmează ca, pe baza discuţiilor şi a negocierii ofertelor preliminare şi neangajante depuse de cei patru potenţiali investitori, să se finalizeze Dosarul de Prezentare în vederea organizării licitaţiei cu ofertă în plic", au precizat reprezentanţii Ministerului Economiei.

​Grupul PCC este înregistrat în Germania, însă are cele mai mari operaţiuni în Polonia, unde deţine un combinat petrochimic. PCC este controlat de omul de afaceri german de origine poloneză Waldemar Preussner. Grupul deţine deja 17% din acţiunile Oltchim, fiind cel mai mare acţionar minoritar al combinatului şi acţionează în mod concertat cu fondul de investiţii britanic Carlson Ventures, care deţine aproape 15% din acţiunile Oltchim.
Compania rusească Tise este controlată indirect de Gazprom, cea mai mare companie din rusia, controlată de stat. Tise are investiţii în energie, petrol şi gaze, infrastructură, construcţii, dar şi în alte sectoare, acţionând ca un vehicul de investiţii.

Aisa Invest este o firmă de consultanţă care face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. SCR mai deţine un combinat chimic, Chimcomplex Borzeşti din Oneşti, şi are operaţiuni în diverse secoare industriale şi în construcţii.

Pegamont Ploieşti este o companie de construcţii controlată de persoane fizice. Cel mai mare acţionar este Mircea Apostolescu, directorul general, care deţine 70% din acţiuni, potrivit datelor oficiale disponibile. Compania a avut în 2010 afaceri de 34,7 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO