• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Burse - Fonduri mutuale

Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al armatei, preia conducerea provizorie a Romaero, după ce compania a decis să revoce mandatul de director general deţinut de Silviu Grecu

Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al armatei, preia conducerea provizorie a Romaero, după ce compania a decis să revoce mandatul de director general deţinut de Silviu Grecu

Autor: Cristina Bellu

30.12.2021, 11:43 1308

Consiliul de Administraţie al Romaero Bucureşti (simbol bursier – RORX), companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare a României, a revocat mandatul lui Silviu Grecu la conducerea instituţiei şi l-a desemnat director general, pentru o perioadă de patru luni, pe Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al armatei.

Silviu Grecu a preluat conducerea Romaero la finalul lunii iulie, după ce anterior el a deţinut funcţia de Quality and Business Growth Manager în cadrul companiei.

“Mandatul lui Ştefan Dănilă va putea înceta oricând înainte de împlinirea termenului în cazul numirii unui director general în condiţiile OUG privin guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, spun reprezentanţii companiei.

Ştefan Dănilă, general (r) cu patru stele, fost pilot de MiG 21 Lancer şi C-130 Hercules, fost comandant al bazelor aeriene 95 Bacău şi 90 Transport Aerian, este singurul şef al SMG provenit din rândul Forţelor Aeriene. Generalul Dănilă a fost şef al Statului Major General în perioada 2011-2015, arată datele de pe platforma online Umbrela Strategică.

În noiembrie 2020, Romaero a obţinut aprobarea ANAF pentru implementarea planului de restructurare prin Ordonanţa de Guvern nr.6 care reglementează restructurarea datoriilor la buget, lucru care a permis companiei demararea unui program de investiţii de peste 200 milioane de lei, pregătit în colaborare cu CIT Restructuring, pentru următorii cinci ani.

Compania este controlată în proporţie de 56,7% de statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în timp ce SIF Muntenia (SIF4) deţine 23,2% din capitalul social, iar Fondul Proprietatea (FP) are 18,9% din numărul de acţiuni.

 
 
 
 


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270