Burse - Fonduri mutuale

Traficul in crestere a triplat profitul Socep Constanta

30.10.2008, 19:23 27

Operatorul portuar Socep Constanta (SOCP) a inregistrat in primele noua luni un profit net de 1,9 mil. euro (6,9 mil. lei), de peste trei ori mai ridicat comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand castigul se cifra la 0,6 mil. euro (aproape 2 mil. lei).

Afacerile companiei s-au majorat in aceeasi perioada cu 33%, pana la 12,4 mil. euro (45,1 mil. lei).
Cresterea indicatorilor a fost determinata in principal de volumul mai mare transportat in aceasta perioada fata de anul trecut, dar si majorarii unor tarife.
Astfel, volumul de marfuri manipulate in port a urcat in primele noua luni cu 9,7%, la peste 2,2 mil. de tone, si s-a datorat cu precadere cresterii volumului de marfuri tip vrac, care s-a majorat de 2,3 ori, la 0,5 mil. de tone.
Rezultatele au fost influentate pozitiv si de aprecierea monedei euro fata de leu, in conditiile in care compania deruleaza contracte in moneda europeana.
Indicatorii din primele noua luni s-au situat peste cei bugetati de companie, o depasire semnificativa inregistrandu-se la nivelul profitului net, care s-a situat cu 81% peste cel anticipat la inceputul anului.
In structura cheltuielilor, o crestere insemnata au avut-o cele cu salariile, care au urcat in primele trei trimestre cu 33%, la 4,8 mil. euro (17,5 mil. lei), insa acestea si-au mentinut ponderea in totalul cheltuielilor, la circa 45%.
In trimestrul al treilea, avansul cifrei de afaceri a operatorului a incetinit la 25%, nivelul acesteia fiind de 4,3 mil. euro (15,2 mil. lei). Profitul net al companiei s-a redus in aceeasi perioada cu 27%, la 0,4 mil. euro (1,5 mil. lei).
Baltic Dry Freight Index, o expresie a comertului pe mare, indice pe baza caruia se calculeaza costul de transport al marfurilor pe mare, a inregistrat in ultimele luni o scadere record, ajungand la un minim de mai bine de 6 ani, in preajma nivelul de 925 de puncte, fata de maximul atins in vara, de peste 11.000 de puncte. Anterior, Indicele Baltic Dry Freight se apreciase de doua ori din februarie si pana in iunie, pe fondul pretului record al petrolului si al materiilor prime.
Ieri, titlurile Socep se tranzactionau la un pret de 0,3 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 28,1 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO