Burse - Fonduri mutuale

Vânzarea BCR şi ridicarea pragului au adus creşteri de până la 100% pe SIF-uri în patru luni. Mai au unde creşte?

Vânzarea BCR şi ridicarea pragului au adus creşteri de până la 100% pe SIF-uri în patru luni. Mai au unde creşte?

Autor: Andrei Chirileasa

09.02.2012, 00:06 1664

Acţiunile celor cinci SIF-uri au fost printre performerele ultimelor patru luni pe bursă, înregistrând creşteri cuprinse între 50% şi 100%.

Ultimele patru luni au reprezentat una dintre cele mai bune perioade din ultimii doi ani pentru bursa de la Bucureşti, dar mai ales pentru acţiunile celor cinci SIF-uri, a căror evoluţie pozitivă a fost susţinută de acordul cu austriecii de la Erste pentru vânzarea acţiunilor BCR şi de ridicarea pragului de deţinere de la 1% la 5%.

De la minimele atinse pe 4 octombrie 2011, indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia celor cinci SIF-uri şi a Fondului Proprietatea (FP), a câştigat 53%, depăşind ieri pragul de 24.000 de puncte. BET-FI nu a mai închis peste 24.000 de puncte din 11 mai 2011.

Aşadar, cine ar fi plasat la începutul lunii octombrie 10.000 de lei în acţiunile celor cinci societăţi de investiţii ar fi obţinut un câştig de 5.000 de lei în doar patru luni.

Creşterea SIF-urilor a accelerat de la jumătatea lunii decembrie, când Camera Deputaţilor a aprobat ridicarea pragului de deţinere de la 1% la 5%, permiţându-le investitorilor să acumuleze pachete mai mari de acţiuni. Noul prag a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie, iar din acel moment tranzacţiile pe SIF-uri au crescut semnificativ, semn că unii investitori au început deja să acumuleze pachete mai mari. Unii dintre cei mai mari acţionari ai SIF-urilor, precum fondurile administrate de ING, vorbesc deja despre schimbarea conducerilor SIF-urilor, iar atât timp cât preţul acţiunilor se menţine sub valoarea activelor nete, marii investitori vor continua să acumuleze astfel încât să aibă o poziţie mai puternică la alegerile care vor urma pentru consiliile de administraţie. Acestea vor avea loc cel mai probabil peste un an, când expiră mandatele actualilor administratori.

Un alt motor pentru creşterea SIF-urilor este valorificarea participaţiilor deţinute la BCR. Două dintre SIF-uri, SIF Moldova (SIF2) şi SIF Transilvania (SIF3), au vândut încă de anul trecut către Erste pachetele de 6% deţinute la BCR. SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) au vândut doar parţial anul trecut, urmând să finalizeze tranzacţia în perioada următoare.

În urma acestor tranzacţii, investitorii se aşteaptă să primească dividende semnificative de la cele patru SIF-uri. SIF Moldova şi SIF Transilvania au raportat profituri record pentru anul trecut, iar în ultimele patru luni au avut cele mai mari creşteri în condiţiile în care investitorii aşteaptă ca ele să plătească cele mai mari dividende.

Totuşi, propunerea de dividend a SIF Moldova (SIF2) care prevede distribuirea a 60% din profitul net de anul trecut către acţionari nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor analiştilor.

"Această rată de distribuire a profitului este sub estimarea noastră iniţială de 80% şi suntem puţin dezamăgiţi de propunere. Probabil că SIF2 a optat pentru această rată având în vedere constrângerile de lichiditate", apreciază analiştii Raiffeisen Capital&Investment. Ei susţin că şi majorarea de capital prin care SIF2 îşi propune să strângă 114,2 mil. lei, adică exact valoarea dividendelor brute pe care este dispusă să le plătească, va avea un efect negativ în piaţă.

Deşi suma cerută în majorare este similară cu dividendele plătite, investitorii care vor participa la majorare vor fi obligaţi să aducă şi bani de acasă, pentru că 16% din valoarea dividendelor va merge la stat sub formă de impozit. Cu toate astea, acţiunile SIF2 au continuat să crească şi după convocarea AGA, ţinând pasul cu celelalte SIF-uri.

Conform analiştilor Raiffeisen, cel mai mare potenţial de creştere îl au în prezent acţiunile SIF4 şi SIF1, care au rămas în urmă în ultimele luni. Potenţialul de creştere al acestor titluri este în prezent de peste 60%, conform unui raport recent al Raiffeisen, faţă de 16% în cazul SIF2.

În ultimele săptămâni evoluţia SIF-urilor a fost susţinută şi de acţiunile Erste (EBS), care au crescut puternic. Fiecare SIF a primit câte 1% din Erste la vânzarea BCR, cu excepţia SIF5 care nu a încheiat încă tranzacţia.

Astfel, Erste reprezintă o componentă foarte importantă a portofoliilor SIF, iar evoluţia acţiunilor SIF-urilor este tot mai puternic corelată cu cea a titlurilor băncii austriece. De la începutul anului, acţiunile Erste au crescut cu 47%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO