Business Construct

Cărămizi hi-tech

Cărămizi hi-tech

Autor: Adrian Ionut Cojocar

03.01.2011, 23:40 256

Numai anul trecut şi pe parcursul anului 2010 s-au pus înfuncţiune trei fabrici de cărămidă în care au fost investite peste67 de milioane de euro, iar în următorii doi ani se mai anunţă altedouă proiecte, atât pe segmentul producţiei de cărămidă, cât şi deBCA, cu o valoare cumulată de aproape 40 de milioane de euro.

Cel mai mare producător de cărămizi din lume, grupulWienerberger, care deţine la nivel local 34% din piaţă, a spusrecent că va relua investiţiile propuse, de 100 de milioane deeuro, după ce piaţa îşi va reveni.

În schimb, producătorii mai mici încearcă în această perioadă sărecupereze din decalaje şi să câştige cotă de piaţă, deşi anulacesta piaţa de cărămidă este estimată să coboare cu 10-20%, la maipuţin de 100 milioane de euro, iar cea de BCA ar putea să scadă cu10%, la o valoare similară.

"Fabricile de materiale de construcţii de la noi sunt toaterealizate prin anii 70' şi investiţiile vin în primul rând dinnevoia de modernizare. România este caracterizată de un deficitmajor de locuinţe noi, iar parcul locativ existent este în continuădegradare. Ca perspectivă, este un domeniu ce va marca în perioadaurmătoare o creştere şi numai producătorii ce pot oferi produseieftine şi calitativ superioare se pot menţine în piată. Înconsecinţă, se fac investiţii în tehnologii noi atât pentruînlocuirea capacităţilor învechite, cât şi pentru creştereaproductivităţi", spune Roxana Gheorghe, preşedintele SoceramBucureşti, care a demarat anul acesta o investiţie de 20 demilioane de euro într-o fabrică de BCA în localitatea Cordun dinjudeţul Neamţ. Lucrările urmează să fie finalizate în a doua partea anului 2012.

"Realizarea unei fabrici de BCA în Moldova se justifică prinfaptul că în zona respectivă nu este nici un producător de BCA,deşi materialul de zidărie cu ponderea cea mai mare în regiune esteBCA-ul", a precizat Roxana Gheorghe.

Un alt producător mai mic de cărămidă şi ţiglă, Cars Târnăveni,deţinut de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a anunţat recent căva demara începând cu prima parte a anului viitor o investiţie depeste 19,6 milioane de euro pentru construirea unei fabrici decărămidă cu o capacitate de 700 tone/zi. Investiţia este una deanvergură, având în vedere că pro-ducătorul a avut în 2009 o cifrăde afaceri de 17,2 milioane de lei (circa 4 milioane de euro) şifirma este evaluată pe Bursă la doar 3 milioane de lei (0,7milioane de euro).

Conducerea Cars Târnăveni spune că investiţia este absolutnecesară pentru ca firma să-şi continue activitatea pe o piaţă multcontractată.

Din cauza tehnologiilor învechite şi a consumului mare deenergie, fabricile mai vechi de materiale de construcţii nu potsă-şi menţină un cost al producţiei sub preţurile practicate dealte companii din domeniu, astfel că sunt nevoite să se modernizezepentru a-şi reduce costurile.

Concurenţă cu ungurii şi sârbii. Printr-un proces de modernizarea trecut şi Macofil Târgu-Jiu, care a pus în funcţiune la începutulanului o nouă linie de fabricare a cărămizilor cu o capacitate de400 tone/zi şi care a costat în total 9,6 milioane de euro.Conducerea Macofil spune că a fost nevoită să realizeze investiţiiimportante din cauza concurenţei puternice a importurilor venitedin statele vecine, care dominau piaţa în trecut.

"Merită această investiţie pentru că piaţa de la noi era plinăde cărămidă venită din Ungaria şi Serbia şi nu se putea merge peconsumurile acelea. În urma investiţiei costurile cu energia, înspecial cu gazul, s-au redus la jumătate. Acest lucru esteimportant, mai ales că preţul la energie o ia în sus", spune IonDumitru, directorul general al Macofil Târgu-Jiu.

Proprietarul companiei este omul de afaceri Ioan Pătruţ, carecontrolează circa 48,6% din acţiuni, în timp ce fondul străin deinvestiţi RC2 are o participaţie de aproape 30%.
Macofil Târgu-Jiu a raportat în primul semestru vânzări în creşterecu 59%, până la 10,4 milioane de lei (2,4 milioane de euro), faptce a permis companiei să revină pe profit.

"Ca urmare a punerii în funcţiune a noilor capacităţi, afacerileMacofil vor fi undeva cu 50% mai mari faţă de anul precedent. Circa60% din producţie este îndreptată spre elemente de zidărie, în timpce restul sunt prefabricate din betoane şi agregate minerale. Piaţamaterialelor de construcţii este foarte zonată din cauză că estevoluminoasă şi costul de transport este destul de ridicat. Pe piaţape care o vizăm noi nu avem probleme din punctul de vedere alconcurenţei, ne afectează situaţia economică actuală, însă totlucrăm la peste 80% din capacitate", spune Dumitru. El spune căfirma nu a fost afectată anul acesta la fel de mult ca alţiproducători de pe piaţă care au înregistrat scăderi alebusinessului pentru că Macofil s-a îndreptat pe construcţii detalie mai mică şi depozitele de materiale de construcţii de pe razajudeţului.

Producătorul de cărămizi Cemacon Zalău, care a finalizat recento investiţie de 28 de milioane de euro într-o nouă linie deproducţie, ţinteşte o cotă de 15% până la 25% din piaţă înurmătorii ani.

"În acest moment consider că jucătorii care anunţă investiţii înnoi capacităţi de producţie fac de fapt retehnologizări aleliniilor existente, care pot conţine şi o majorare a capacităţilor.Dacă nu ar face aceste investiţii, ar pierde orice şansă de a fiprezenţi în piaţă, atât din cauza condiţiilor legislative din ce înce mai stricte, cât şi din cauza pretenţiilor din ce în ce mai mariale consumatorilor, chiar şi ale acelora cu venituri mici", spuneLiviu Stoleru, directorul general al Cemacon Zalău.

Reprezentantul Cemacon consideră că noile capacităţi deproducţie puse în funcţiune vor determina şi o luptă pe preţuri aproducătorilor şi marjele de profit din sector nu se vor maiîntoarce la nivelurile din anii anteriori crizei.

Uşor optimism. Şeful Cemacon crede că anul 2011 va ficaracterizat de oprirea declinului economic şi al sectoruluiconstrucţiilor, dar acest lucru depinde în proporţie covârşitoarede intenţiile reale ale clasei politice şi de măsurile concrete pecare guvernanţii şi legislativul le vor implementa.

"Suntem optimişti pentru anul viitor. Semnalele sunt destul debune. Pe segmentul de zidărie vrem să ne menţinem cota câştigatăanul acesta şi să putem lucra cel puţin la 80% din capacitateaactuală, ceea ce ne-ar aduce un spor de 30% la afaceri anul viitor,pentru că în 2010 n-am lucrat tot anul cu noua investiţie. Anulacesta am câştigat şi o licitaţie în Moldova. În prezent acoperimtoată partea de sud a ţării şi Moldova", spune Ion Dumitru de laMacofil. Alţi oameni din industrie sunt mai rezervaţi şi seaşteaptă la o stagnare a vânzărilor.

"Măsurile politice şi fiscale adoptate în anul 2010 au avutinfluenţe nefaste asupra vânzărilor - majorarea TVA, reducereasalariilor bugetarilor, disponibilizările din sectorul de stat audus la reducerea drastica a vânzărilor. Pentru anul 2011 seevaluează o stagnare la nivelul anului 2010, dar sunt mulţi factoriconjuncturali care pot afecta orice previziune. În condiţiile uneieconomii stabile se pot previziona creşteri anuale de circa 5%",spune Roxana Gheorghe de la Soceram.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO