Business Construct

Pădurile aduc profit şi ca lemn de foc

În zece ani, banii obţinuţi din exploatarea unui lot de 1.000 ha se ridică la 3,5 mil. euro în cel mai pesi­mist scenariu

Pădurile aduc profi t şi ca lemn de foc

Autor: Ioana David

27.03.2011, 23:51 1271

Investitorii străini continuă investiţiile în sute sau mii dehectare de teren, după ce la finalul anului 2011 aveau deja celpuţin 1,5% din suprafaţa cu păduri a României pentru care au plătitsute miloane de euro.

Odată venită criza, interesul pentru proprietăţi româneşti acrescut, astfel că atât firmele din industria de prelucrare alemnului, cât şi fonduri de inves­tiţii s-au grăbit să profite deoprtunităţile din piaţă.

Cele mai multe oferte de păduri au venit de la proprietari desuprafeţe retrocedate care nu au stat pe gânduri atunci când s-apus problema să vândă. Dintre cumpărători, în ultimii ani s-auremarcat austriecii de la Holzindustrie Schweighofer, finlandeziide la Tornator sau nemţii de la Nordcapital.

Cel mai recent anunţ privind o achiziţie a fost făcut însă deTornator, care a mai luat 500 de hectare la Buzău. Cu toateacestea, cel mai mare proprietar de păduri rămâne statul, prinintermediul Romsilva, com­panie ce poate fi evaluată la 10,5 mld.euro dacă se ia în calcul valoarea medie a unui hectar.


Valoare imobiliară.
"Este rentabil să ai o pădure pentrucă pe de o parte vinzi lemnul, deci obţii un venit din exploatare,iar pe de altă parte în timp valoarea imobiliară creşte", spuneVlad Cîrjan, avocat partener al casei de avocatură CHSH Gilescu& Partenerii.

Firma a intermediat numai în vară tranzacţii cu 8.000 de hectarede teren evaluate la peste 20 de milioane de euro. Cîrjan este însăde mai mulţi ani implicat în astfel de tranzacţii.

De regulă, investiţiile în păduri se fac pe termen mediu şilung, de cel puţin zece ani, iar plasamentul este considerat sigur."Pădurile de la noi sunt în general bune pentru că nu au fostexploatate foarte mult de Romsilva", a mai spus Cîrjan. Probabil căcel mai important motiv care stă la baza deciziei străinilor de acumpăra păduri româneşti stă în preţ, care este şi de trei ori maimic comparativ cu state din Vest. "În Austria, spre exemplu, unhectar costă în jur de 6.000 de euro, în Danemarca preţul este depeste 10.000 de euro. Însă în aceste state sunt foarte puţineastfel de proprietăţi pe piaţă pentru că nimeni nu vinde".

În România exploatările pădurilor sunt reglementate de lege.Spre exemplu, într-un an se pot exploata cinci metri cubi de fag şistejar şi 7 metri cubi de răşi­noase dintr-un hectar, astfel că laun lot de 1.000 de hectare lemnul obţinut poate ajunge la 5.000 demetri cubi de fag şi stejar, respectiv 7.000 de metri cubi derăşinoase.

Cel mai ieftin lemn, cel de foc, se vinde cu 70 de euro metrulcub, deci în cel mai pesimist scenariu un proprietar poate câştiga350.000 de euro anual.

Din aceasta sumă se scad costurile cu paza şi cheltuielile deexploatare, dar câştigul rămâne unul considerabil. În zece ani,banii obţinuţi din exploatarea unui lot de 1.000 de hectare seridică la 3,5 mil. euro în cel mai pesimist scenariu, echivalentulsumei plătite pentru achiziţie.

"Abia în ultimii ani investorii au recunoscut pădurile şiterenurile ca o marfă din ce în ce mai rară pe care au inclus-o înportofoliul de active", spune Stefanie Rother, Head of Press &PR la Nordcapital. Compania operează 12.500 de hectare de teren înprezent şi a investit peste 40 mil. euro pe piaţa locală pentruachiziţii, respectiv un preţ de circa 3.200 de euro/hectar.Nordcapital a fost fondată în 1992 şi a investit iniţial în activeprecum navele, piaţa imobiliară şi energia, iar începând din 2008în păduri.


Ceau luat străinii. Nordcapitaleste unul dintre cei mai mari proprietari străini de terenuri, carea continuat achiziţiile şi în acest an.

Germanii au fost însă depăşiţi de omul de afaceri austriacGerald Schweighofer care are 15.000 de hectare, după ce anul trecuta realizat o nouă achiziţie, cumpărând prin intermediul CascadeEmpire, una dintre firmele pe care le controlează, 5.000 de hectarede teren în zona Bicaz.

Pe lângă pădurile situate în zone precum Prahova, Argeş,Suceava, Harghita, Covasna, Hunedoara sau Vâlcea, omul de afacerimai are şi 5.000 de hectare de teren agricol la Botoşani, pe carespune că acum încearcă să-l compacteze, fiind împrăştiat pe maimulte arii. În pofida suprafeţei mari de teren pe care o are,principalul business local al lui Schweighofer este cel deprelucrare a lemnului, care generează 90% din afacerile grupuluiHolzindustrie Schweighofer.

"Interesul este din ce în ce mai mare pentru pă­duri. Recent amavut două fonduri de investiţii care s-au aratat interesate deposibilitatea de a cumpăra", a mai spus Cîrjan.

Avocatul a precizat că în ultimul an preţul pădurilor a rămasconstant, undeva între 2.000 şi 4.000 de euro pentru un hectar, cuo uşoară tendinţă de scădere pentru suprafeţele mici. De menţionateste faptul că în general companiile vor să cumpere numai suprafeţemari, finlandezii de la Tornator anunţând de pildă că achiziţiilelor pleacă de la 500 de hectare în sus. După un an de pauză,compania a luat numai 500 de hectare la începutul acestui an."Înultima vreme solicitările au venit numai pentru răşinoase. Bradulse foloseşte la materiale de construcţii, este mai uşor deexploatat, creşte mai rapid decât esenţa tare, iar pădurile suntmai bune", a mai spus Cîrjan.

Cum se întâlneşte cererea cu oferta pe această piaţă? Îngeneral, există intermediari pe această piaţă asemeni firmelor deconsultanţă din imobiliare, respectiv persoane care adună suprafeţede la mai mulţi proprietari. Există de asemenea şi firme care auechipe proprii ce se interesează de proprietăţi scoase la vânzare.Totodată, cel mai important în acest tip de afacere estenetworkingul şi ce "se aude".


Statul mai are jumătate
. Cel mai mare deţi­nător de pădurirămâne însă statul român. Potrivit ultimelor informaţiidisponibile, fondul forestier proprietate publică a statului, pecare Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) îl administrează, erala sfârşitul anului 2008 de 3,5 mil. hectare.

Potrivit Ministerului Agriculturii, suprafaţa totală de păduredin România este de 6,3 milioane de hectare, ceea ce înseamnă caRomsilva deţine mai mult de jumătate din aceste terenuri. Recent,Romsilva, asistată de casa de avocatură Nestor Nestor DiculescuKingston Petersen (NNDKP), a câştigat recursul împotriva FonduluiBisericesc Ortodox din Bucovina privind retrocedarea a 166.813,5hectare de pădure.

Tranzacţiile viitoare din acest domeniu vor depinde foarte multde modul în care Romsilva va retroceda păduri pentru că este puţinprobabil ca interesul să dispară. O piaţă interesantă a pădurilorse aşteaptă să apară abia peste 5-10 ani, când actualii proprietarivor începe să vândă. Nu există date oficiale legate de suprafaţa depădure pe care străinii o deţin, numărul investitorilor care suntrelativ transparenţi în ceea ce priveşte investiţiile forestierefiind scăzut.

Per total, exporturile româneşti de lemn, brut sau prelucrat,trec anual de un miliard de euro, sunt făcute în special dejucătorii străini şi rămân principalul mijloc prin care banii pecare investitori i-au plasat până acum ajung să fievalorificaţi.

Până în prezent, cea mai importantă destinaţie de export esteJaponia, unde livrările anuale ajung la 100 de milioane de euro,japonezii folosind lemn prelucrat de fabricile austriacului GeraldSchweighofer. Preţurile în afară sunt sensibil mai ridicate faţă deRomânia, aceasta fiind principala explicaţie pentru exporturilemasive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO