Business Hi-Tech

Betfair a deschis un centru de soft la Cluj

03.07.2007, 19:22 224

Betfair, companie de jocuri si pariuri online, a deschis un centru de dezvoltare software la Cluj-Napoca, pentru a putea acoperi cererea din ce in ce mai mare pentru produsele sale, scrie presa internationala.
In descursul acestui an, Betfair a inaugurat centrul cu doar opt dezvoltatori. Compania are deja 35 de angajati si se asteapta sa ajunga la capacitate maxima in luna septembrie. Desi costurile per angajat sunt cu 25-30% mai mici decat in Londra, oficialii Betfair au precizat ca principalul motiv pentru care s-au orientat spre Romania il reprezinta resursele aditionale si nivelul ridicat de instruire al angajatilor.
Eachan Fletcher, directorul de dezvoltare al Betfair pentru Romania, a declarat ca firma nu dispunea de capacitatea necesara pentru a-si satisface cererea. "Nu avea sens sa angajam inca 200 de dezvoltatori in Londra. Aproape am atins o masa critica", a adaugat Fletcher.
Betfair a hotarat sa nu apeleze la solutii de outsourcing pentru construirea si administrarea centrului. Compania a luat in considerare mai multe tari, printre care China, India si Ucraina, dar a optat pentru Romania datorita nivelului ridicat de pregatire al angajatilor si al potentialului ridicat al tarii.
"Cautam un teritoriu neexplorat, care nu este exagerat de ieftin, ci eficient din punct de vedere al costurilor. Am comparat mai multe locatii - multe erau mai ieftine, dar nu asigurau un nivel calitativ satisfacator", a declarat Fletcher.
Prin intrarea pe piata software locala, Betfair va putea recruta programatori Microsoft .Net, Java si SQL, dar si dezvoltatori pe segmente specializate, precum drivere pentru platforme mobile.
"Angajatii sunt de o calitate foarte ridicata. Au o universitate fantastica si un curriculum foarte bun pentru ingineri. Sunt de acelasi calibru cu angajatii nostri din Londra", a mai spus Fletcher.
Spre deosebire de alte centre de dezvoltare software off-shore, angajatii centrului din Romania vor lucra la produse noi, precum o noua platforma pentru sporturi, poker si alte jocuri, si vor asigura suport pentru platformele mobile. Bariera lingvistica nu a fost o problema pentru Betfair, a precizat Fletcher.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO