Business Hi-Tech

Ce stie noul sistem de operare pentru iPhone?

18.03.2009, 19:07 58

Apple a prezentat a treia versiune a sistemului de operare pentru iPhone, care suporta acum mult solicitata functie cut/paste, oferind dezvoltatorilor software noi oportunitati pentru a-si vinde aplicatiile, scrie Bloomberg. Dezvoltatorii vor avea posibilitatea de a vinde separat continut aditional pentru aplicatii sau jocuri, au anuntat reprezentantii Apple. De asemenea, dispozitivele iPhone vor putea descarca automat aceste actualizari, in mod similar cu sistemul de push e-mail specific terminalelor BlackBerry. iPhone OS 3.0, care va fi disponibil in vara acestui an, poate detecta alte dispozitive iPhone sau iPod Touch din apropiere si partaja informatii cu acestea. Apple a implementat noi medii de programare care permit, spre exemplu, inserarea hartilor Google Maps direct in aplicatii. Dezvoltatorii vor mai putea scrie programe care sa utilizeze si accesoriile dedicate dispozitivului, cum ar fi modulatorul radio FM. Magazinul de aplicatii online al Apple cuprinde 25.000 de titluri. Peste 800 de milioane de aplicatii au fost descarcate din iulie 2008, a anuntat Apple. Noul sistem de operare functioneaza si pe iPod Touch.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO