Business Hi-Tech

Cel mai mare producător de hard discuri: cererea de PC-uri va fi slabă în decembrie

Cel mai mare producător de hard discuri: cererea de PC-uri va fi slabă în decembrie

Foto Shutterstock

Autor: Adrian Seceleanu

17.09.2012, 00:00 1003

Vânzările de computere vor fi slabe în sezonul de cumpărături din decembrie, în condiţiile în care producătorii au făcut comenzi mai mici de componente într-o perioadă în care acestea ar trebui să fie mai mari pentru a face faţă livrărilor mai mari din perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit datelor prezentate de Western Digital, cel mai mare producător de hard discuri din lume.

În acest context Western Digital şi-a redus estimările de vânzări pentru trimestrul curent de la 4,2-4,3 mld. dolari la 3,9-4,0 mld. dolari, scrie Bloomberg, care adaugă şi faptul că analiştii se bazau pe venituri de 4,3 mld. dolari ale companiei. Reducerea estimărilor Western Digital este o nouă dovadă că vânzările de computere personale sunt în scădere, scrie Bloomberg. Şi producătorul de hard discuri Seagate şi producătorul de microprocesoare Intel au anunţat săptămâna trecută revizuiri ale estimărilor de vânzări.

Western Digital şi-a revizuit şi estimările pentru piaţa totală de hard discuri, de la 157 la 140 de milioane de unităţi. Livrările de PC-uri la nivel mondial au însumat 87,5 milioane de unităţi în al doilea trimestru al anului 2012, înregistrând un declin de 0,1 la sută faţă de al doilea trimestru al anului 2011, potrivit rezultatelor preliminare publicate de compania de analiză Gartner.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO