Business Hi-Tech

Distribuitorul IT&S vede afaceri de 20 mil. euro

Distribuitorul IT&S vede afaceri de 20 mil. euro

Dana Iorga, director general al IT&S: Sunt putin probabile consolidarile intre firmele mari de pe piata noastra, pentru ca nu s-ar satisface nevoia unui influx serios de capital pentru dezvoltarea ulterioara a afacerii.

21.09.2007, 17:18 26

Compania de distributie IT&S (International Transactions & Services) estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri de 20 mil. euro, fata de 14. mil. euro in 2006 - cand firma a facut un profit net de 0,6 mil. euro. In primul semestru al acestui an, compania a avut o cifra de afaceri de 7,8 mil. euro, in crestere cu 49%, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Compania distribuie pe piata locala produse Canon, DELL, Fujitsu - Siemens, Transcend, Nec si Pretec.
In ce priveste evolutiile de pe piata locala IT, Dana Iorga, director general al IT&S, spune ca "evenimentele" care domina piata sunt licitatii cu valori mici, finantate in general din fonduri europene.
"In momentul de fata pe piata sunt mici proiecte cu fonduri structurale cu valori intre 30.000 si 100.000 de euro. Printre altele exista un proiect lansat de Ministerul Educatiei si Cerecetarii de valoare mai mare de 10 milioane de euro in care urmeaza a fi achizitionate periferice - multifunctionale, copiatoare si produse IT - desktop-uri si monitoare in principal. El este in derulare in mod independent la nivel de judete in faze diferite", a declarat pentru ZF Dana Iorga. Ea spune ca, per total, cele mai vandute produse din primul semstru au fost aparatele foto-video, notebook-urile, multifunctionalele (care au functii de imprimanta, scanner si copiator) si LCD-urile.
"IT&S are o cota de piata din vanzarile Dell (de notebook-uri - n. red.) pe Romania de 16%, cu o crestere de 300% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe piata de foto IT&S are o cota de piata undeva la 11%, cu o crestere in acest an de 30% fata de cresterea pietei de 20%. In ce priveste piata copiatoarelor, acestea au avut o crestere de 15% iar imprimantele au o usoara tendinta de scadere fata de 2006 datorita accesibilitatii pretului multifunctionalelor", a declarat directorul general al IT&S.
Pe piata locala de distributie de produse IT&C activeaza peste 10 companii cu afaceri anuale de peste 20 mil. euro, cei mai mari jucatori fiind Tornado Sistems si Omnilogic - fiecare cu afaceri de peste 100 mil. euro in 2006. Marea lor majoritate sunt detinute de oameni de afaceri romani.
Dana Iorga crede ca firmele de distributie care activeaza in Europa ar putea intra pe piata locala printr-o achizitie, creditand pe de alta parte cu putine sanse fuziuni intre jucatori locali.
"Firme de distributie paneuropene vor fi tentate sa intre prin achizitionarea unui distribuitor local cel mai probabil. Acestea vor avea forta financiara, licente de import, know-how, brand, iar accesul la canalele de vanzare il vor dobandi prin achizitia unei companii locale. In mare, orice evaluare se bazeaza pe profitabilitatea generala a ultimilor cinci ani, profitabilitatea pe canale, existenta unor vanzari spot semnificative cu mica sansa de repetabilitate, constanta procesului de vanzare, valoarea resurselor umane implicate in proces. Se poate oferi intre de 5 si 12 ori EBIDTA, de obicei exista o medie cam de 7. La asta se mai adauga si valoarea activelor, daca ele exista. Daca vorbim de activele intangibile, probabil ca valoarea brandului va conta mai putin", estimeaza Iorga. "Dupa parerea mea sunt putin probabile consolidarile intre firmele mari (de distributie de produse IT&C - n. red.) de pe piata noastra, pentru ca nu s-ar satisface nevoia unei infuzii serioase de capital pentru dezvoltarea ulterioara a afacerii. Ar fi posibile doar in cazul unor nevoi imperioase de portofoliu."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO