Business Hi-Tech

Distribuitorul IT System Plus estimeaza o crestere de 10-15%

Distribuitorul IT System Plus estimeaza o crestere de 10-15%
11.12.2008, 19:07 84

Grupul de companii System Plus, cu activitati in distributie si integrarea de sisteme IT, spune ca desi are de incasat restante la plata facturilor, iar bancile nu vor sa majoreze liniile de credit, anticipeaza o crestere de 10-15% a cifrei de afaceri anul viitor, la peste 57 mil. euro.

Grupul a incheiat 2007 cu un rulaj de 41 mil. euro, cu 28% peste nivelul raportat cu un an in urma, in conditiile in care piata IT a crescut cu 16,7%, potrivit IDC. Pentru 2008, System Plus asteapta un ritm de crestere similar al afacerilor, care ar putea depasi 52 mil. euro.
"Rezultatele obtinute in primele 11 luni din 2008 anunta o crestere similara a cifrei de afaceri si in acest an. In 2009 insa, speram sa obtinem o crestere de 10-15%. Marja de profit este mai greu de estimat din cauza incertitudinilor de pe pietele financiare", a declarat Toma Patrascu, directorul de marketing si dezvoltare al System Plus.
El spune ca efectele situatiei economice internationale s-au resimtit in ceea ce priveste plata facturilor. "Desi cererea de pe piata se mentine inca la cote destul de ridicate, ne confruntam cu dificultati in incasarea banilor, in special din partea jucatorilor din retail. O situatie mai deosebita apare la unul dintre cei mai importanti jucatori de pe acest segment, care a intrat intr-o criza puternica de lichiditati."
El nu a dorit sa precizeze identitatea companiei, dar a spus ca System Plus nu a intrerupt inca furnizarea de marfa catre retailerul respectiv.
Patrascu a adaugat ca o alta problema apare din cauza reticentei bancilor in a majora semnificativ liniile de credit pentru capital circulant.
"Din aceasta cauza, cresterea cifrei de afaceri in trimestrul al patrulea va fi mai mica decat cea prognozata initial", explica el.
Reprezentantul companiei apreciaza ca ritmul de crestere in piata se va reduce anul viitor, mai ales pe segmentul de retail. "In ceea ce priveste zona privata, cred ca situatia va incepe sa se normalizeze in semestrul al doilea din 2009 - nu cred ca vom intra in recesiune. Vor conta foarte mult si politicile noului executiv in ceea ce priveste cheltuielile guvernamentale."
Infiintata in 1992, compania System Plus din grup are ca principala linie de activitate integrarea de proiecte IT (consultanta, proiectarea sistemului informatic, furnizarea si instalarea echipamentelor, suport tehnic si training), in timp ce compania Gemini System Plus (Gemini SP) se ocupa de distributie. Printre clientii System Plus se numara Auchan, BRD, Banc Post, Compania Nationala de Autostrazi, OTP Leasing, Renault, Rompetrol, Selgros sau Unicredit Leasing.
Grupul are circa 100 de angajati si intentioneaza sa mai recruteze personal anul viitor. "Avem nevoie in continuare de oameni si, datorita schimbarilor de pe piata muncii, s-ar putea ca anul viitor sa gasim mai usor oameni bine pregatiti", spune Patrascu.
El nu a dorit sa comenteze pe marginea unor potentiale oferte de preluare a companiei, dar a precizat ca nu exclude posibilitatea ca System Plus sa realizeze o achizitie.
System Plus este partner al companiilor americane Hewlett-Packard (HP) si Dell, primii doi jucatori de pe piata mondiala a producatorilor de PC-uri. Compania spune ca este principalul distribuitor Dell pe plan local, citand date ale Dell Romania.
"Aproximativ fiecare al patrulea computer Dell vandut in Romania a fost distribuit de noi. System Plus genereaza circa 40% din vanzarile Dell ale grupului. Restul de 60% se duc catre alti reselleri, parteneri ai Gemini SP", a declarat Patrascu.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO