Business Hi-Tech

Economia reala, refugiu pentru tot mai multe dotcom-uri

02.03.2001, 00:00 20



Dotcom-urilor care au parasit lumea virtuala au devenit in ultimele luni tot mai numeroase, insa exista si cateva care au avut inspiratia sa combine in timp util activitatea de pe Internet cu cea din economia traditionala si astfel sa-si mentina portile deschise si chiar sa devina profitabile.

Drumul de la noua economie catre cea reala va fi urmat in curand si de start-up-ul eLabsEurope care intentioneaza sa abandoneze orientarea exclusivista catre Internet si sa cumpere un distribuitor traditional de medicamente. Scopul?

"Obtinerea de venituri suplimentare si atingerea profitabilitatii", a declarat directorul general al dotcom-ului, Karsten Bode, cotidianului Wall Street Journal Europe.

Decizia de a deveni o companie cu activitate pe jumatate online si pe jumatate "offline" a fost luata, ca in majoritatea cazurilor, in urma reticentei pe care au inceput sa o manifeste investitorii fata de dotcomuri.

Karsten Bode a venit la eLabsEurope in ianuarie 1999 dupa ce a demisionat din functia de presedinte al unei divizii a companiei Sigma-Aldrich. Cu timpul si-a dat seama ca bursa virtuala pe care o administreaza dotcom-ul se adreseaza unui numar foarte redus de utilizatori.

In consecinta, Bode a alocat 10,9 milioane de euro pentru achizitionarea unui distribuitor clasic din Europa. Suma nu pare a fi foarte mare dar reprezinta nici mai mult nici mai putin decat jumatate din lichiditatile pe care firma le are in prezent.

"Abordarea sectorului clasic de distributie ne va permite sa obtinem profit si o rentabilitate mai mare", a mai declarat Bode.

In prezent, eLabs percepe un comision de 12% de la fiecare vanzator care a incheiat o licitatie pe platforma business-to-business a companiei. Fiecare tranzactie are o valoare minima de 60 de euro.

Desi au existat multi actori ai industriei farmaceutice care au apelat la bursa virtuala, veniturile inregistrate in primul an de functionare a acesteia "nu sunt multumitoare".

Ca parte a procesului de restructurare, doi dintre fondatorii eLabs vor parasi compania. In decembrie, eLabs renunta la 20 de angajati din efectivul total de 80, totul din dorinta de a reduce cat mai rapid costurile si de a face cateva economii cu care sa supravietuiasca pana la jumatatea anului 2003.

Compania are in prezent rezerve de peste 20 de milioane de euro dar suma va fi injumatatita in urma achizitionarii distribuitorului traditional de produse de laborator.

Compania, infiintata de patru tineri absolventi ai Harvard Business School, promitea sa fie un succes.

Cei patru intreprinzatori, Sotiris Lyritzis, Raja Moorthy, Jesper Wiklund si James Evans au creat eLabs in septembrie 1999 avand ca model firma americana Ventro, cea care a fondat doua platforme B2B pentru sectorul farmaceutic si al produselor de laborator.

De la inceput, firma a obtinut drept capital de pornire sase milioane de dolari de la Atlas Venture. Expansiunea a avut loc rapid, in cateva luni personalul ajungand la un numar de 80 de angajati.

Anul trecut compania si-a deschis birouri la Paris, Uttrecht si Nykeoping in Suedia pe langa cele doua functionale la Munchen si Londra.

In octombrie 2000 compania a primit sprijin financiar din partea Siemens si SAP in cadrul unei runde de finantare care i-a adus 20 de milioane de dolari.

Modelul de business al mai tinerei eLabs intrase insa in declin, actiunile Ventro reducandu-si valoarea bursiera cu 99% din februarie 2000 pana in acest an.

Pentru a nu avea soarta acesteia, Karsten Bode s-a gandit ca este mai bine ca eLabs sa isi desfasoare o parte din activitate pe piata reala.

Dar nici aici situatia nu este foarte favorabila. In sector exista o competitie acerba, marii producatori de medicamente neoferind nici o sansa noilor-veniti sa le rapeasca o particica de piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO