Business Hi-Tech

FBI are probleme cu e-mailul

08.02.2005, 00:00 13

Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite (FBI) a anuntat ca sistemul sau de comunicatii publice prin e-mail a fost dezactivat la sfarsitul saptamanii trecute, ca urmare a detectarii unor "gauri" de securitate, relateaza presa internationala.
Biroul Federal de Investigatii cerceteaza o eventuala infiltrare a hackerilor in sistemul de e-mail de pe site-ul www.fbi.gov, care este administrat de catre o companie privata.
"Folosim aceste conturi pentru a comunica cu voi, oamenii obisnuiti, pentru a naviga pe Internet si pentru operatiuni nesecrete, cum ar fi trimiterea anunturilor de presa", a explicat Steve Lazarus, coordonatorul media din Atlanta al FBI.
Sistemul informatic al FBI in care sunt arhivate dosare in lucru, informatii secrete sau sensibile, respectiv care asigura comunicatiile din interiorul serviciului, a ramas neafectat, sustine oficialul FBI.
Biroul Federal de Investigatii trece in prezent printr-un proces de schimbare a conturilor de e-mail, au spus oficialii organizatiei. Anumiti reprezentati ai Justitiei americane au criticat FBI-ul pentru ca ar fi alocat prea mult timp si bani pentru dezvoltarea sitemelor informatice. Directorul FBI, Robert Mueller a recunoscut ca Virtual Case File, un proiect de modernizare a sistemului informatic in valoare de 170 milioane dolari (130 mil euro), ar putea fi anulat pentru ca este considerat invechit si inadecvat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO