• Leu / EUR4.9132
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.8027
Business Hi-Tech

Furnizorul de soluţii de monitorizare prin GPS WebEye încheie anul cu afaceri de 3,7 mil. euro, + 15%

Furnizorul de soluţii de monitorizare prin GPS WebEye încheie anul cu afaceri de 3,7 mil. euro, + 15%

Autor: Ioana Nita

21.12.2017, 00:00 265

WebEye România, subsidiara locală a furnizorului maghiar de soluţii de monitorizare prin GPS a flotelor auto, ajunge la finalul acestui an la o cifră de afceri de peste 3,7 milioane de euro, cu 15% mai mult decât în 2016, ca urmare a majorării portofoliului de clienţi şi a diversificării serviciilor oferite. În ceea ce priveşte afacerile la nivel de grup, estimarea WebEye se ridică la 27,9 milioane de euro.

Până la sfârşitul acestui an, compania va avea pe plan local peste 11.500 de unităţi active, cu 2.500 mai multe decât la finalul lui 2016. În total, grupul are 58.000 de unităţi active, din care 5.800 au fost activate în cursul lui 2017. „Am avut un an bun, continuăm să creştem şi să ne consolidăm poziţia pe piaţa din România. În 2017 ne-am extins atât portofoliul de clienţi, cât şi echipa. Soluţiile telematice pe care le oferim sunt bine primite de către piaţă”, a spus Levente Gall, directorul general al WebEye România.

Printre cele mai cerute soluţii pe plan local se numără DrivingStyle, care permite monitorizarea stilului de condus al şoferilor, oferind transportatorilor posibilitatea de a interveni pentru a corecta eventuale deficienţe, şi soluţia Scanner, lansată anul acesta, care face posibilă transmiterea în timp real a documentelor de însoţire a mărfii şi a altor documente specifice activităţii de transport. Anul acesta în portofoliul de clienţi ai WebEye România au intrat companii de transport precum Grifon Serex, Filadelfia Group, Alex International, Wheels Spedition, Giro, Vrancart, Blue River, Eda Com Trans. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9132
Diferență: 0,1672
Ieri: 4.9050
Azi: 4.8027
Diferență: 0,2547
Ieri: 4.7905
Azi: 5.8083
Diferență: -0,0103
Ieri: 5.8089
Azi: 5.0576
Diferență: 0,5687
Ieri: 5.0290