Business Hi-Tech

Lasati totul la o parte, viitorul este al gadgeturilor multimedia!

20.10.2004, 00:00 33

Produsele multimedia au incetat sa mai fie doar o chestiune de divertisment in living-room-ul de acasa, iar apetenta nestavilita a consumatorilor pentru gadgeturile cele mai traznite si ?mixajele" de muzica, filme si jocuri in cele mai diverse combinatii reprezinta un adevarat magnet pentru banii industriei IT mondiale.
Avalansa de stiri despre cele mai noi idei de afaceri care exploateaza fascinatia consumatorilor pentru multimedia confirma tendinta catre care se indreapta industria. De pilda, probabil cea mai celebra formatie muzicale din lume in acest moment, U2, este foarte aproape de a semna un acord cu gigantul muzicii online, Apple, prin care tehnologia si divertismentul se vor imbina in folosul ambelor parti.
Apple va promova viitorul album al formatiei rock irlandeze, intitulat ?How to Dismantle an Atomic Bomb", prin punerea in vanzare a unei serii speciale a popularului player digital iPod, care va fi de culoare neagra si va contine pe hard discul sau albumul celor de la U2. Albumul este programat pentru lansare in Statele Unite catre sfarsitul lunii noiembrie
Solistul formatiei, celebrul Bono, si seful Apple, Steve Jobs, vor aparea intr-o conferinta de presa saptamana viitoare pentru a anunta detaliile colaborarii, scrie publicatia Forbes. Este foarte posibil ca magazinul online de muzica digitala al Apple, iTunes, sa obtina drepturile exclusive de comercializare ale albumului cel putin pentru primele saptamani dupa lansare, mai scrie publicatia americana.
Pe de alta parte, multimedia aprinde si imaginatia operatorilor de telefonie mobila din Asia. A doua companie de telecomunicatii din Japonia, NDDI, a anuntat recent ca are ?pe teava" un nou serviciu prin care clientii sai vor putea sa descarce melodii integrale pe telefoanele lor mobile (dintr-o colectie de 10.000 de cantece), acestea fiind inregistrate la calitate similara cu a CD-urilor. Melodiile sunt la o calitate atat de buna, incat pot fi ascultate fara probleme pe o combina stereo, sustin oficialii companiei japoneze. In plus, cantecele pot fi folosite si pe post de tonuri de apel pe telefoanele mobile, au mai spus reprezentantii KDDI.
?Cu acest nou serviciu, utilizatorii de telefoane mobile vor putea asculta muzica de calitate superioara fara a avea nevoie de un PC. Aceasta inseamna un stil de viata nou, un alt mod prin care ei se pot bucura de melodiile preferate", a spus un purtator de cuvant al companiei.
Electronica se va impleti tot mai mult si cu industria publicitatii. Reclamele ar putea deveni in viitor mult mai ?vii", atunci cand vor fi afisate pe suport digital, acesta fiind prin definitie mai versatil. Producatorul de echipamente IT Hewlett-Packard a anuntat in urma cu cateva zile ca a dezvoltat tehnologia necesara pentru fabricarea asa-numitei ?hartii digitale", care permite afisarea dinamica de imagini la dimensiuni foarte mari (precum panourile cu laturile de cativa metri lungime), informeaza ZDNet UK.
Display-urile color de mari dimensiuni se bazeaza pe o tehnologie speciala inventata de HP. Aceasta consta in prezenta a 500.000 de ?batoane" electronice in fiecare milimetru patrat al ecranului, care forteaza cristalele lichide sa ramana in aceeasi pozitie pe care o adopta atunci cand display-ul este alimentat cu electricitate. Cu alte cuvinte, ecranul continua sa afiseze imaginea si dupa ce a fost intrerupta alimentarea cu energie electrica. HP a demonstrat un ?tablou" digital pe care era afisata o imagine inca de acum de doi ani, fara a se pierde nimic din calitate intre timp, desi in acest interval display-ul nu a fost conectat la vreo sursa de electricitate.
Daca aceste prototipuri vor fi disponibile comercial abia peste trei-opt ani, conform oficialilor HP, tehnologiile multimedia sunt gata sa se insinueze in vietile noastre inca de astazi, prin multe alte metode. Spre exemplu, lantul de cafenele Starbucks a deschis in Statele Unite primul ?bar muzical", in care clientii pot asculta muzica digitala si au posibilitatea chiar sa-si inregistreze propriile CD-uri cu muzica. De altfel, ?arderea" de CD-uri sau DVD-uri cu muzica, filme sau softuri pare a fi si principalul motiv pentru care vanzarile de laptopuri la nivel mondial au inregistrat o crestere accentuata, spune compania de cercetare a pietei Current Analysis. Conform acesteia, la sfarsitul lunii septembrie laptopurile prevazute cu unitate de inregistrare a DVD-urilor reprezentau 45% din totalul notebook-urilor vandute in toata lumea, pe cand in decembrie 2003 acest procent era de numai 12%. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO