Business Hi-Tech

Portal web de 4,2 milioane lei pentru IMM-uri dezvoltat la Ministerul pentru Societatea Informaţională

Portal web de 4,2 milioane lei pentru IMM-uri dezvoltat...

Autor: Adrian Dumitrache

04.03.2013, 18:12 1309

Potrivit anunţului de participare, publicat în octombrie 2012, valoarea proiectului a fost estimată la 6,66 milioane de lei, TVA inclusă.

Câştigătorul licitaţiei va planifica, analiza şi dezvolta soluţia tehnică a portalului, va livra componentele hardware necesare sistemului şi va realiza testarea funcţională şi integrată a acestuia, se arată într-un comunicat al ministerului.

"Proiectul îşi propune să ofere întreprinderilor mici şi mijlocii din România o infrastructură (...) prin care acestea să coopereze. De asemenea, va contribui la diminuarea cheltuielilor generate de activităţile de colaborare cu alte IMM-uri. Platforma va oferi şi posibilitatea de a efectua formalităţi administrative şi de a interacţiona cu administraţia publică", se mai spune în comunicat.

Potrivit ministerului, cu ajutorul portalului, cetăţenii şi agenţii economici vor putea obţine informaţiile necesare fără a se mai deplasa la sediul instituţiilor publice şi fără a mai consuma din timpul alocat altor activităţi.

Totodată, pentru utilizatorii sistemului se vor pune la dispoziţie un număr de 30 de aplicaţii prin care utilizatorii sistemului pot interacţiona cu instituţiile publice.

Finanţat din fonduri europene, portalul IMM-urilor va deveni operaţional în septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO