Business Hi-Tech

Producatorii de telefoane mobile testeaza piata cu Wi-Fi

21.11.2005, 18:44 20

Fara a face mare tam-tam in jurul acestei evolutii, cei mai mari producatori de telefoane din lume au inceput sa includa in telefonul mobil o noua functie, care pe langa camera foto digitala si ecranul color devine un nou standard: conectivitatea Wi-Fi.

Telefoanele se pot conecta prin retelele fara fir, prin unde radio, la Internetul de mare viteza, pentru citirea mesajelor e-mail, vizitarea de site-uri, transferul documentelor spre birou si chiar apeluri de telefonie mai ieftine, pe Internet. Toate acestea cu problema obisnuita a conectivitatii Wi-Fi: dependenta de punctele de acces (hot-spots).

Analistii sunt de parere ca telefonul mobil va putea in curand sa detecteze toate retelele pe unde radio prezente intr-o locatie, iar utilizatorul o va putea selectea pe cea care i se pare mai ieftin de utilizat. Retelele Wi-Fi sunt prezente de obicei in aeroporturi, restaurante, baruri si hoteluri, in unele locatii fiind gratuit de accesat.

Proiectul cuprinde de asemenea unificarea in telefonul mobil a celor doua standarde existente pe piata - GSM, realizat de europeni, si CDMA, realizat de americani. Wi-Fi, chiar daca este limitat, ofera deocamdata viteze mai mari de transfer al datelor. Motorola a introdus un model de telefon 3G care se poate conecta la Wi-Fi, botezat A1000, dar care va fi disponibil pentru inceput doar in Japonia.

Nokia a facut la fel, introducand Wi-Fi intr-o varietate de modele, de la noul Communicator 9500, pana la ciudatul 770, care este de fapt un Tablet pentru accesarea web-ului, fara conexiuni GSM sau CDMA. Sony Ercisson a anuntat ca va avea Wi-Fi in noul P990, cel mai nou telefon inteligent din serie, care urmeaza sa iasa pe piata peste cateva luni.

"Asta se intampla datorita dorintei manifestate a utilizatorilor de a utiliza cea mai ieftina resursa disponibila", a explicat un oficial Motorola. Analistii cred deocamdata ca optiunea Wi-Fi va ramane o nisa pentru clientii cu bani, deoarece modelele care includ tehnologie Wi-Fi sunt mai scumpe.

Interesul pentru Wi-Fi i-a facut si pe producatorii de echipament pentru retea sa intre in joc, Cisco realizand mai multe telefoane VoIP care se pot conecta la retele Wi-Fi. Nortel Networks lucreaza acum la un cip care sa usureze conectarea la retele si trecerea telefonului de pe reteaua de telefonie mobila pe Wi-Fi si inapoi. "Avem solicitari in acest sens de la doi clienti. Insa suntem intr-o faza incipienta", a declarat un oficial Nortel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO