Business Hi-Tech

Producătorul de telefoane ZTE, interesat de preluarea halelor Nokia de la Jucu

Producătorul de telefoane ZTE, interesat de preluarea halelor Nokia de la Jucu

Autor: Vasile Magradean

19.10.2011, 00:01 1180

Producătorul chinez de echipamente telecom ZTE, dar şi firma de medicamente Terapia Ranbaxy sunt printre investitorii interesaţi de preluarea halelor fabricii Nokia de la Jucu după închiderea acesteora, susţine Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

"Există interes din partea Terapia Ranbaxy în preluarea halelor de la fabrica Nokia din Jucu şi din partea unei companii chineze. Am fost contactaţi de cei de la ZTE şi mai discutăm cu alţi doi investitori, care nu au decis dacă doresc teren suplimentar sau doresc din aceste hale. Terapia doreşte să preia halele de la Jucu, pentru o extindere de producţie. Am purtat discuţii serioase pe această temă. E o ofertă serioasă a celor de la Terapia", a declarat Tişe. Potrivit acestuia, decizia de alocare a halelor va aparţine companiei Nokia, acest lucru fiind prevăzut în contractul încheiat cu CJ Cluj.

"Nokia va decide cui va da halele, nu noi, aşa este prevăzut în contract, cu respectarea specificului de activitate, adică din aceeaşi gamă, de electronice. Decidenţii sunt cei de la Nokia. Nokia a anunţat că este o societate de consultanţă şi de avocaţi care se ocupă de negocierea cu alte companii pe tema halelor. Noi încercăm în discuţiile cu Nokia să găsim o soluţie să avem şi noi un rol în a decide cine vine acolo. Dacă cei de la Nokia acceptă şi CJ acceptă, se poate ca Terapia să preia halele", a spus Tişe.

El a precizat că în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu, compania Bosch face probe de sol pentru 20 de hectare necesare unei viitoare investiţii. Nokia va închide fabrica de la Jucu până la sfârşitul anului, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. ZTE Corporation a fost înfiinţată în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 140 de ţări. În 2010, compania a avut afaceri de peste 7 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO