Business Hi-Tech

Proprietarul Trafic.ro a cumparat Statistici.ro

29.07.2005, 18:52 62

Fondul american de investitii Netbridge, proprietarul serviciului de analiza a traficului de Internet Trafic.ro, a cumparat site-ul Statistici.ro, un site cu o oferta similara, dar care va deveni un serviciu premium, pentru companiile interesate, spun oficialii Netbridge.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, insa tranzactiile de acest gen care au marcat Internetul romanesc in ultimii ani nu au depasit cateva mii de euro, spun specialistii in domeniu.

Unul dintre principalii concurenti ai Trafic.ro, serviciul Statistici.ro a adunat in timp peste 31.500 de site-uri in baza sa de date. Achizitia Statistici.ro are ca scop completarea ofertelor Netbridge in privinta monitorizari traficului pe Internet. In timp ce Trafic.ro va ramane unealta gratuita folosita de peste 90% din site-urile romanesti, Statistici.ro va fi un serviciu de monitorizare si analiza privata a traficului, unele informatii ramanand confidentiale. Accesibile tuturor vor fi doar o serie de informatii cu caracter general, cele specifice fiecarui site nefiind disponibile decat pentru cei dispusi sa plateasca o taxa lunara pentru a beneficia de aceste informatii. Datele sunt utile in special magazinelor online si altor site-uri cu caracter comercial. Netbridge pregateste de asemenea lansarea unui serviciu complet de analiza de marketing online, T3, care va fi de asemenea accesibil doar cu plata.

Achizitionarea Statistici.ro a produs si o schimbare in structura Netbridge Investments, fiind creata o divizie noua, care va avea in portofoliu cele trei servicii de analiza a traficului online. Divizia de analiza web va fi condusa de Tudor Fratila, directorul proiectului Trafic.ro in cadrul Netbridge. Netbridge este unul din principalii furnizori de servicii online din Romania, fiind proprietarul site-ului de licitatii online Okazii.ro, al site-urilor de relatii Sentimente.ro si Aman2.ro si al portalurilor de recrutare online MyJob.ro si HR-Romania.ro.

Netbridge a fost initial o investitie a Netbridge Rusia, iar apoi a fost preluata in 2001 de fondul american de investitii gestionat in Romania de New Century Holdings (NCH).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24