Business Hi-Tech

Retailerul foto F64 estimează vânzări de 14 mil. euro în 2011, în urcare cu 23%

Retailerul foto F64 estimează vânzări de 14 mil. euro în 2011, în urcare cu 23%

Autor: Adrian Dumitrache

12.10.2011, 00:00 588

Retailerul online de produse foto şi video F64 Studio estimează, pentru acest an, atingerea unei cifre de afaceri de 14 mil. euro, în creştere cu 23% faţă de 2010, potrivit datelor companiei, care a deschis luni un magazin de 1.300 mp în Bucureşti.

Potrivit F64 Studio, magazinul din Bucureşti este cea mai mare unitate de profil din sud-estul Europei. F64 mai deţine şi un magazin online. Spaţiul comercial este împărţit pe zone de interes, cum ar fi studio foto, spaţiu expoziţional, loc de relaxare - acvariu şi bibliotecă foto, spaţiu creativ şi un loc de joacă pentru copiii clienţilor care vizitează locaţia şi cuprinde o gamă de 5.000 de produse.

"Magazinul din Bulevardul Unirii Unirii 45 reprezintă noul concept-store F64 şi aşteptăm ca numărul clienţilor care îi vor trece pragul să se apropie de 10.000 de vizitatori pe lună. (...) În acest moment expunem în magazin produse de la 100 de branduri", a declarat directorul general al F64 Studio, Marian Alecsiu.

El a adăugat că deschiderea celui mai mare magazin foto din sud-estul Europei va permite F64 să atingă în 2012 vânzări de 17,5 mil. euro. Conform datelor GfK, piaţa foto locală a atins 20 mil. euro în primul semestru al acestui an, F64 având o cotă de 29%. Societatea este controlată de Marian Dan Alecsiu - 50% şi Dorina Daniela Becheru - 50%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO