Business Hi-Tech

Romania e mai ieftina decat India in proiectele IT

15.09.2003, 00:00 15



Romania devine pentru companiile britanice o alternativa la proiectele IT derulate pana acum in India, China sau Rusia, datorita costurilor mai mici si diferentelor culturale minore, informeaza site-ul Silicon.com, citand un studiu realizat de firma Pierre Audoin Consultants.



Potrivit studiului "Romania Offshore 2003", companiile britanice care folosesc serviciile specialistilor indieni s-ar putea reorienta spre regiuni in care costurile sunt mai mici, cum ar fi Europa de Est.



Analistii au remarcat ca furnizorii de servicii au posibilitatea sa isi imbunatateasca gradul de competitivitate prin achizitionarea de resurse si companii romanesti la preturi mai mici decat in India. La randul lor, utilizatorii pot beneficia de servicii prin plata unor tarife mult mai reduse.



Analistii subliniaza faptul ca nivelul costurilor de furnizare si utilizare a serviciilor IT sunt mult mai mici in Romania decat in statul asiatic. In plus, Romania beneficiaza si de un nivel de educatie ridicat, precum si de numerosi specialisti in domeniu, care sunt mai apropiati de cultura occidentala.



Pete Foster, director de cercetare in cadrul PAC, a explicat ca firmele britanice aleg India datorita legaturilor istorice si culturale existente intre cele doua tari. El a avertizat, insa, ca aceste companii vor fi nevoite sa isi schimbe strategia, odata ce nu vor mai putea sustine costurile ridicate.



"Problema cheltuielilor devine un element competitional, iar India este din ce in ce mai scumpa. Europa reprezinta o alternativa buna si o arie in care pot fi identificate noi resurse. insa acest lucru este ignorat de companiile britanice", a precizat Foster.



Potrivit studiului mentionat, pretul mediu aferent unui proiect offshore de IT din Romania ajunge zilnic la aproape 100 de lire steline pentru fiecare persoana implicata. Costurile unei companii care angajeaza un proaspat absolvent al unei facultati de specialitate ajung la aproximativ 4.100 de lire sterline pe an. Administratorii de proiect cu experienta sunt recrutati pentru un salariu anual cuprins intre 13.500 lire sterline si 20.000 lire sterline.



Studiul mai arata ca Romania dispune de numerosi programatori si specialisti IT, insa are deficiente la categoria administratorilor de proiect cu experienta.



In unele cazuri, centrele infiintate de companii straine au fost nevoite sa aduca din afara astfel de specialisti. in ultima perioada, romanii care revin in tara dupa ce au lucrat peste hotare in cadrul unor firme de profil sunt selectati in echipele de conducere ale unor centre de servicii offshore.



Analistii estimeaza ca veniturile obtinute in Romania din proiecte offshore derulate de companii europene vor ajunge in acest an la 78 de milioane de lire sterline. Principalii parteneri sunt firme din Franta, Germania, Marea Britanie si Olanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO