Business Hi-Tech

SAP se va concentra mai multpe segmentul companiilor medii

29.09.2005, 19:21 17

Cel mai mare producator de aplicatii si solutii software pentru afaceri din lume, SAP, promoveaza si pe piata din Romania o serie de produse realizate special pentru companiile mici si medii, carora compania germana le acorda o atentie deosebita.

"Experienta noastra arata ca si companiile mici si medii au aceleasi probleme ca si marile corporatii si au nevoi apropiate de ale acestora", a declarat Valentin Tomsa, seful reprezentantei SAP in Romania. Compania si-a crescut afacerile pe piata locala cu 72% anul trecut (pana la 8,6 milioane de dolari, respectiv 6,9 milioane de dolari), devenind lider de piata pe segmentul aplicatiilor pentru afaceri, conform companiei americane de analiza IDC.

SAP are acum 150 de clienti pe piata locala, dintre care aproape o treime sunt companii medii, a precizat Valentin Tomsa. Pana la finalul lui 2005 este prevazuta o crestere de minimum 20% fata de anul trecut, conform oficialului companiei.

Producatorul german a inceput anul trecut o campanie de orientare spre companiile mici si medii, aducand acum si primele sale produse realizate pentru acest segment, la preturi potrivite pentru mid-market. "Circa 75% din noii clienti sunt companii medii", a declarat Valentin Tomsa. Din cei 15 parteneri SAP care implementeaza solutiile companiei si asigura suport pe piata locala, marea majoritate sunt specializati in companii medii, a asigurat el.

Practic este vorba de trei pachete software pentru companii cu o cifra de afaceri de peste 3 milioane de euro pe an. SAP Baseline Package este o solutie integrata pentru managementul resurselor companiei (ERP), SAP CRM Sales Expres - o solutie pentru relatia cu clientii (customer relationship management) speciala pentru departamentele de vanzari si SAP Business Intelligence este o solutie de strangere de date si creare de rapoarte de analiza, care poate fi utilizata si de companiile medii.

"Este important de spus ca unii dintre producatorii rivali de software, precum Microsoft sau IBM, isi conduc de fapt propriile afaceri, inclusiv in Romania, cu solutii SAP", a declarat Stephan Sieber, manager petnru solutii si product management al SAP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO