Business Hi-Tech

SNR: Liberalizarea pietei ne-a dublat incasarile

31.01.2005, 00:00 18

Veniturile totale ale Societatii de Nationale de Radiocomunicatii (SNR) au avansat in 2004 cu circa 44%, pana la 2.726 miliarde lei (67,3 milioane euro), in urma majorarii numarului de utilizatori si a incasarilor din servicii de telecomunicatii furnizate altor clienti decat cei traditionali.
"Jumatate din veniturile SNR sunt asigurate din serviciile de transmisie a programelor radioului si televiziunii publice, iar diferenta provine de la cei aproape 600 de clienti, care activeaza in diverse domenii", a declarat presedintele SNR, Gabriel Grecu. "Liberalizarea pietei telecomunicatiilor a avut ca efect majorarea semnificativa, in unele cazuri chiar dublarea, a incasarilor companiei din furnizarea serviciilor de telefonie, acces Internet si transmisii de date, precum si retele VPN".
Reprezentantul SNR a adaugat ca, potrivit datelor preliminare, profitul net al companiei a crescut, in anul precedent, de peste 15 ori comparativ cu anul 2003, pana la 568,9 miliarde lei (peste 14 milioane euro).
"Pentru 2005, managementul companiei si-a propus o crestere a veniturilor companiei cu cel putin 20% fata de 2004", a mai spus Grecu.
Presedintele SNR a afirmat ca, la sfarsitul anului 2004, compania americana Harris Corporation a finalizat programul de modernizare si extindere a infrastructurii nationale de radiorelee. Contractul a fost semnat la finele anului 2001 si a necesitat fonduri de 85 milioane dolari.
"Conform contractului, perioada de executie era estimata la patru ani si jumatate, dar Harris a incheiat lucrarile in termen de 20 luni. Noile relee au un consum de energie mai redus cu 60% fata de cele precedente, iar cheltuielile de intretinere si cu personalul vor fi mai mici, intrucat aceste echipamente sunt automatizate", a mentionat presedintele SNR.
Pana la finele anului 2006, SNR va incheia si procesul de modernizare a retelei de emitatoare TV, noile echipamente urmand sa fie furnizate de societatile Rohde&Schwarz GmbH (Germania) si Marlink Communications (Liechtenstein), in baza unei licitatii castigate in prima parte a anului 2004.
Valoarea contractului se ridica la 83,3 milioane dolari, finantarea fiind asigurata in baza unor credite de tip furnizor de catre Deutsche Bank si de Raiffeisen Bank Romania.
SNR, infiintata in anul 1991, prin reorganizarea si divizarea Rom Post Telecom, este principalul furnizor de servicii de radiocomunicatii din Romania. De asemenea, compania asigura suport de transmisii pentru telefonia publica, pentru retelele de telefonie mobila, pentru serviciile de cabloviziune, ca si pentru transmisiile de date si Internet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO