Business Hi-Tech

Softwin vrea mai multe contracte IT pe piata pensiilor private

25.05.2007, 18:07 15

Ascenta, divizia de consultanta IT si solutii software a grupului Softwin, implementeaza in prezent un sistem informatic dedicat pensiilor private la unul dintre jucatorii de pe piata locala si negociaza incheierea unor tranzactii similare si cu alte companii.
"Suntem in curs de implementare a unui sistem informatic pentru pensii private la una din primele 10 institutii financiar-bancare din Romania. In acelasi timp, purtam discutii si cu alte organizatii implicate in acest segment", a declarat pentru ZF Cosmin Mares, PR Manager Softwin. El nu a oferit alte detalii despre contract.
Ascenta detine doua solutii dedicate pensiilor private, respectiv Clavis Pension si Clavis Asset Management. Primul produs este destinat administratorilor fondurilor de pensii, iar Clavis Asset Management sustine activitatea societatilor de administrare a investitiilor.
Conform Softwin, unul dintre clientii solutiilor de administrare a activelor este compania BCR Asset Management.
Primii trei jucatori de pe piata locala de pensii private facultative au fost autorizati in aceasta luna. Pensiile private (cele facultative plus cele obligatorii) vor ajunge la active de 1 mld. euro in umatorii 3 ani, conform jucatorilor din piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO