Business Hi-Tech

Sony şi Panasonic puse de Fitch în categoria "junk", din cauza situaţiei dificile de pe pieaţa televizoarelor

Fitch a redus ratingurile Sony şi Panasonic în categoria "junk". Cei doi producători japonezi de electronice vor continua să aibă probleme (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Autor: Vlad Popescu

22.11.2012, 11:43 640

Fitch a redus ratingurile de credit ale Sony şi Panasonic la "BB-", respectiv "BB", în categoria "junk" a activelor nerecomandate pentru investiţii pe termen lung, acuzând situaţia dificilă de pe piaţa televizoarelor.

Agenţia a atribuit ambelor companii perspectivă negativă, transmite Bloomberg.

Fitch notează că cei doi producători japonezi de electronice vor continua să aibă probleme pe scena globală, din cauza aprecierii yenului şi condiţiilor economice dificile.

Sony şi Panasonic, cei mai mari producători japonezi de electronice, dar şi rivalul mai mic Sharp sunt afectaţi de scăderea cererii şi concurenţa tot mai dură cu Samsung (Coreea de Sud) şi Apple (SUA).

Ambele companii se confruntă cu pierderi masive.

Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Sony şi Panasonic au declarat că cele două companii nu obişnuiesc să comenteze deciziile privind ratingul de credit.

Acţiunile Sony, Panasonic şi Sharp au atins în acest an cele mai reduse niveluri din ultimii 30 de ani pe bursa de la Tokyo, investitorii fiind sceptici că cele trei companii îşi vor putea reveni după pierderile din ultimele câteva trimestre.

Costurile de finanţare sunt în creştere, iar estimările privind pierderile continuă să crească.

Sony a înregistrat în trimestrul iulie-septembrie o pierdere de 15,5 miliarde yeni (188 milioane de dolari), în timp ce analiştii anticipau un profit de 15,6 miliarde yeni. Compania şi-a menţinut prognoza pentru anul fiscal 2012-2013, anticipând un profit net de 20 miliarde yeni, după ce a încheiat ultimii patru ani financiari în pierdere.

Compania a anunţat 10.000 de disponibilizări şi vânzarea mai multor active, în paralel cu o tranziţie a modelului de business către gadget-uri mobile, jocuri video şi imagistică digitală. Sony a vândut o divizie de produse chimice, participaţii la două parteneriate producătoare de ecrane şi a investit la producătorul de camere digitale Olympus, în încercarea de a readuce afacerile pe creştere.

Panasonic anticipează o pierdere netă de 765 miliarde yeni (9,2 miliarde dolari) pentru anul fiscal care se va încheia în martie, după un deficit de 772 miliarde yeni în perioada precedentă de raportare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO