Business Hi-Tech

Televiziunea prin satelit: RCS renunta la gratuitati, Romtelecom forteaza cresterea

Televiziunea prin satelit: RCS renunta la gratuitati, Romtelecom forteaza cresterea
11.02.2009, 17:08 123

Pretul serviciilor de televiziune prin satelit nu s-a redus in ultimul an si jumatate, ci chiar s-a marit, chiar daca rata de crestere a numarului de clienti s-a diminuat, iar pe piata se bat cinci operatori, arata o analiza realizata de ZF. Astfel, toti cei trei operatori care lucreaza cu tarife in lei, respectiv Akta (fostul Max TV), Digi TV (RCS&RDS) si Focus Sat (UPC) au marit tarifele cu sume cuprinse intre 2 si 4,5 lei.

Pe de alta parte, si facturile platite de clienti pentru serviciile companiilor care tarifeza in euro, respectiv Dolce (Romtelecom) si Boom TV (DTH Television), au crescut, in parte din cauza evolutiilor de pe piata valutara. Din septembrie 2007, leul a pierdut aproape 30% in raport cu moneda europeana. Scumpirile vin insa si ca urmare a unor modificari de tarife, realizate de Boom si Dolce. Astfel, Boom TV nu mai incheie contracte pentru abonamentul de patru euro, primul plan tarifar disponibil in prezent avand un cost lunar de 7,99 euro, fara TVA.
Fata de septembrie 2007, tarifele Romtelecom pentru clientii care vor sa achizitioneze serviciile Dolce sunt mai mari, reflectand conditiile diferite de pe piata. Astfel, un client al serviciului de telefonie fixa al Romtelecom care achizitioneaza acum cel mai ieftin abonament Dolce va plati la sfarsitul celor doi ani de abonament cu aproximativ 16 euro mai mult decat un utilizator care s-a abonat in septembrie 2007, conform calculelor ZF. Operatorii au schimbat semnificativ si costurile de instalare pentru televiziunea prin satelit, care reflecta atat diferentele dintre situatiile financiare ale companiilor, cat si obiectivele urmarite pe piata.
Una dintre cele mai importante schimbari a fost operata de RCS&RDS, cunoscut pentru preturile sale agresive. Astfel, operatorul nu le mai ofera gratuit in custodie clientilor noi echipamentul de receptie (antena, decodor, cartela) si percepe acum si o taxa de instalare, in total 250 de lei.
Schimbarile sunt generate atat de scaderea puternica a leului, cat si de situatia financiara a RCS&RDS, singurul operator telecom major din Romania care nu are in spate un grup puternic. Operatorul detinut de Zoltan Teszari a ratat listarea la bursa din Londra, fiind astfel nevoit sa ia un imprumut de 500 mil. dolari pentru a finanta expansiunea pe alte piete si constructia retelei de telefonie mobila din Romania.
Cu doi actionari puternici in spate (grupul elen OTE si Deutsche Telekom) si avand drept obiectiv sa devina numarul unu pe piata, Romtelecom a adoptat o strategie diametral opusa fata de RCS&RDS: operatorul a renuntat integral la costurile de instalare si pentru echipamentul de receptie.
Astfel, in urma cu un an si jumatate un client care nu avea telefon fix Romtelecom si dorea sa se aboneze la Dolce trebuia sa achite 474 de lei. Acum, taxa este zero.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO