Business Hi-Tech

Unul din trei CD-uri cu muzica este piratat

27.06.2005, 18:18 20

Unul din trei CD-uri de muzica vandute la nivel mondial este o copie ilegala, au constatat specialistii unei organizatii care incearca sa combata pirateria muzicala, International Federation of Phonographic Industries (IFPI).

Aproximativ 1,2 miliarde de CD-uri de muzica piratate s-au vandut anul trecut la nivel mondial, adica 34% din total, scrie BBC News. Insa, comparativ cu ultimii cinci ani, cresterea pietei ilegale a muzicii a fost cea mai mica, conform IFPI. Piata ilegala a muzicii din toata lumea valora aproximativ 4,6 miliarde de dolari (3,7 miliarde de euro) anul trecut, cu 100 de milioane de dolari mai mult decat in 2003, scrie BBC News.

Principalele piete favorabile pirateriei au fost anul trecut Brazilia, China si India. Printre primele 10 tari care permit vanzarea ilegala de muzica s-au numarat si Indonezia, Mexic si Spania, au aratat cercetarile IFPI. Avand in vedere ca piata muzicii in China este in procent de 85% ilegala, autoritatile au in plan sa inchida un numar mare de fabrici de CD-uri ilegale de muzica, au spus oficialii IFPI. Aceasta initiativa va reduce exportul de CD-uri piratate, iar problema va ramane prezenta mai mult pe teritoriul tarii, si nu la nivel international, au adaugat acestia.

Totodata, si piata ilegala a muzicii pe Internet reprezinta o problema deoarece, la nivel mondial, numarul melodiilor piratate descarcate online este in crestere, a mai spus un oficial IFPI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO