Business Hi-Tech

Veniturile Vodafone îşi revin la nivel global, dar scăderea continuă în România

Veniturile Vodafone îşi revin la nivel global, dar scăderea continuă în România

Vittorio Colao, CEO al Vodafone Group: Acestea sunt primele rezultate trimestriale ale grupului Vodafone care arată o creştere a veniturilor din servicii, de la intrarea economiei în recesiune.

25.07.2010, 23:31 45

Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, aînregistrat în primul trimestru al anului fiscal (aprilie-iunie2010) venituri mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut,pe fondul condiţiilor economice dificile şi al concurenţei dure pepreţuri, potrivit datelor din raportul financiar al grupuluibritanic.
"Creşterea organică a veniturilor din servicii din Africa şi EuropaCentrală a fost de 3,7%, în condiţiile în care avansul veniturilorde la Vodacom (Africa de Sud) şi din Turcia a fost afectat descăderile din România şi restul ţărilor din regiune", potrivitdatelor din raportul Vodafone. "Veniturile din servicii din Româniaau scăzut, pe fondul situaţiei economice slabe şi al creşteriicompetiţiei pe preţuri, ca rezultat al ofertelor promoţionale de pepiaţă."
Grupul Vodafone nu a precizat care a fost exact procentul descădere al veniturilor din România, iar subsidiara locală agrupului britanic, într-un gest neobişnuit, nu a publicat uncomunicat de presă prin care să ofere detalii despre rezultatelecompaniei.
Raportul financiar al grupului Vodafone oferă totuşi o serie dedate despre evoluţia subsidiarei din România. Astfel, venitul mediulunar pe utilizator (ARPU) obţinut de Vodafone România în perioadaaprilie-iunie 2010 a fost de 6,9 euro, în scădere cu 14,8% faţă deaceeaşi perioadă a anului trecut. Nivelul ARPU înregistrat de laclienţii cu abonament a fost de 14,3 euro (în scădere cu 9,5%), întimp ce nivelul ARPU de la clienţii care utilizează cartele prepaya fost de 2,4 euro (în scădere cu 7,7%). Având în vedere evoluţiaARPU, este posibil ca scăderea veniturilor din serviciiînregistrată de Vodafone România în primul trimestru al anuluifiscal să fie de aproximativ 10%. În primul trimestru fiscal din2009 (aprilie-iunie), când nivelul ARPU scăzuse cu 21% faţă deaceeaşi perioadă a anului 2008, Vodafone România anunţase o scăderea veniturilor din servicii de 17%.
Pe de altă parte, datele privind nivelul ARPU arată o creştereuşoară a veniturilor Vodafone România faţă de perioadaianuarie-martie 2010. Astfel, ARPU total a crescut cu 3%, de la 6,7la 6,9 euro, iar veniturile medii de la abonaţi au urcat de la 13,9euro la 14,3 euro (cu 2,9%).
Vodafone România a încheiat luna iunie cu 9,819 milioane declienţi, în creştere cu 3% (286.470 de clienţi) faţă de anulprecedent. Compania a câştigat 31.452 de abonaţi şi 255.018 clienţipentru cartele prepay în perioada menţionată, potrivit datelorpublicate de grupul Vodafone.
Faţă de luna martie, numărul de abonaţi a crescut cu 23.734 (0,7%),iar cel al clienţilor de cartele preplătite cu 65.266 (1%).
Deşi veniturile au fost mai mici, iar numărul de clienţi a crescutfaţă de anul 2009, numărul de minute vorbite în reţeaua Vodafone acrescut, situaţie care arată că tarifele au scăzut pe fondulcampaniilor promoţionale. Reţeaua Vodafone România a gestionat, înperioada aprilie-iunie 2010 3,96 de miliarde de minute deapeluri.
Cei mai mari rivali ai Vodafone de pe piaţa locală sunt Orange şiCosmote, cu 10,8 respectiv 7,15 milioane de clienţi la finele luniimartie 2010. Orange şi Cosmote urmează să-şi anunţe rezultatelefinanciare pentru perioada aprilie-iunie pe 29 iulie, respectiv 5august.
În regiune, Vodafone mai are operaţiuni în Ungaria (2,6 milioane declienţi), Polonia (3,3 milioane de clienţi), Cehia (3,0 milioane declienţi), Turcia (16,1 milioane de clienţi) şi Grecia (5,4 mil.clienţi). Pe aceste pieţe, Vodafone a înregistrat scăderi alenumărului de clienţi în Ungaria, Polonia şi Grecia în perioadaaprilie-iunie.
La nivel global, Vodafone a surprins analiştii cu prima creştereorganică a veniturilor de la intrarea economiei globale înrecesiune pe fondul evoluţiilor bune de pe pieţe cheie precum MareaBritanie, Germania, India şi Turcia.
Veniturile din servicii ale Vodafone au crescut cu 1,1%, la 10,6mld. lire sterline (12,56 mld. euro). Anul trecut, Vodafone a făcutîn România un profit net de 244,5 mil. euro, la afaceri de 929,4mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO