Business Hi-Tech

Wayfinder face la Cluj soft pentru iPhone, Nokia si Sony Ericsson

28.07.2008, 19:09 88

Mii de proprietari de iPhone isi localizeaza prietenii pe o harta interactiva, identifica unde sunt concertele trupelor preferate si isi cumpara bilete pe internet prin intermediul unui software realizat la Cluj. Compania suedeza Wayfinder Systems AB, prin compania clujeana Wayfinder RO, sucursala a grupului suedez, ofera servicii de navigare GPS, ghiduri urbane digitale, informatii legate de trafic, conversie valuta si buletine meteo, iar printre clientii sistemelor de localizare si navigare realizate la Cluj se numara Sony Ericsson, Nokia si Blackberry. 18 programatori clujeni creeaza cateva dintre cele mai populare aplicatii pentru iPhone, folosite de milioane de oameni din intreaga lume, iar una din ambitiile lor este sa creeze versiuni ale acestor programe si pentru Romania. Unul dintre cele mai folosite programe realizate de companie este PowerSearch, disponibil pe iPhone si pe mobilele Sony Ericsson. Este o aplicatie care permite efectuarea de cautari localizate, un fel de "ce vrei sa cauti si unde?". "Daca vreau sa caut un restaurant chinezesc in New York pe o raza de zece kilometri din locul in care ma aflu, PowerSearch imi va arata toate restaurantele din aceasta zona", spune Gabriel Aszalos, web developer din cadrul companiei. Wayfinder are birouri regionale in Franta, Finlanda si Romania. Oficialii Wayfinder au anuntat anul trecut ca intentioneaza sa realizeze un centru Wayfinder la Cluj cu o suprafata cuprinsa intre 3.000 si 4.000 mp, investitia totala urmand sa se ridice la cateva milioane de euro. Wayfinder intentioneaza ca pana in 2009 numarul de angajati ai Wayfinder Ro sa depaseasca 100 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO