Business Internaţional

Acord final in afacerea Vivendi-General Electric

09.10.2003, 00:00 12

Trustul media franco-american Vivendi Universal si concernul american General Electric au semnat, ieri, acordul final privind fuziunea operatiunilor din industria divertismentului, care va conduce la formarea unei companii cu o valoare de 43 de miliarde de dolari, informeaza Reuters. In baza acordului, aprobat initial in luna septembrie, canalul de televiziune NBC, controlat de General Electric (GE), va prelua studiourile cinematografice din Hollywood ale grupului Vivendi, precum si posturile de televiziune prin cablu si parcurile sale tematice. Potentialul noii companii va egala consortii de talia Walt Disney Co si Viacom. Dupa discutiile exclusive derulate timp de o luna, termenii acordului au fost prezentati in septembrie. Actionarii diviziei de divertisment Vivendi Universal Entertainment urmeaza sa primeasca lichiditati de 3,8 miliarde de dolari, din care compania franco-americana isi va adjudeca 3,3 miliarde de dolari si 20% din capitalul noii companii. Conglomeratul GE va controla 80% din capitalul NBC Universal, urmand sa lanseze o emisiune de actiuni prin care va onora plata sub forma de lichiditati. NBC Universal isi va asuma datorii de 1,7 miliarde de euro. Grupul Vivendi a fost nevoit sa renunte la mai multe active, pentru a-si diminua datoriile. Conducerea a estimat ca tranzactia cu GE va avea ca efect reducerea datoriilor la mai putin de cinci miliarde de dolari, pana la sfarsitul anului viitor. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO