Business Internaţional

Audi va lansa in zece ani modele fara emisii poluante

05.05.2008, 17:58 15

Audi, divizia de lux a grupului auto german Volkswagen, va oferi in zece ani automobile care nu vor emite dioxid de carbon, a declarat directorul general al companiei, Rupert Stadler. Stadler considera ca masinile cu motoare electrice reprezinta o buna oportunitate si estimeaza ca tehnologia bazata pe combustibil diesel si baterii va domina piata in urmatorii cinci - zece ani. "Pana in acel moment vom oferi masini fara emisii", a afirmat Stadler intr-un interviu pentru publicatia germana Welt am Sonntag. Capacitatea de cercetare a Audi in domeniul bateriilor litiu-ion, mai puternice decat cele utilizate pe masinile hibrid, este mai mare decat cea a concurentilor germani precum Mercedes si BMW, potrivit lui Stadler. Dezvoltarea de tehnologii care sa economiseasca combustibil reprezinta cel mai important obiectiv pentru industria auto din Germania, in contextul in care companiile incearca sa indeplineasca reglementarile mai stricte privind emisiile de dioxid de carbon si sa scada consumul de carburanti. BMW a anuntat ca va decide in acest an daca va construi un vehicul electric, in timp ce constructorul american General Motors intentioneaza sa lanseze modelul electric Chevrolet Volt in 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO