Business Internaţional

Banca Angliei nu modifica rata dobanzii

21.07.2005, 18:42 12

Comitetul bancii centrale a Angliei, care decide valoarea dobanzii de referinta, a votat ieri, cu 5 voturi pentru si 4 impotriva, mentinerea actualei rate a dobanzii de 4,75% , cu scopul de a actiona contra scaderii economice din regiune, arata Bloomberg.

Directorii economici Charlie Bean, Kate Barker, Stephen Nickell si noul membru al Comitetului pentru Politica Monetara, David Walton, au propus, in cadrul intalnirii de pe 6-7 iulie, scaderea cu un sfert de procent a dobanzii de referinta. Mervyn King, guvernatorul bancii centrale, a fost de acord insa cu decizia majoritatii de a mentine dobanda neschimbata pentru a unsprezecea luna consecutiv.

"Nu stim cu siguranta cat de profunda si de persistenta va fi scaderea consumului", au fost de parere cei mai multi membri ai comitetului.

Nu exista nici un indiciu prin care ritmul dezvoltarii economice sa scada in urmatoarea perioada, nici in Marea Britanie si nici in principalele tari partenere.

Economia britanica a fost depasita pentru prima data in ultimii patru ani de tarile din zona euro, din cauza reducerii cheltuielilor de consum, principalul motor pentru expansiunea economica.

Banca Centrala a pastrat neschimbata dobanda de referinta din august 2004, in asteptarea unor dovezi ca scaderea economica va fi adusa sub control.

Comitetul pentru Politica Monetara s-a aflat in sesiune in 7 iulie, dupa exploziile din Londra. Multi analisti considera ca banca centrala nu a luat nici o decizie de schimbare a dobanzii, pentru a nu lasa impresia ca a intrat in panica din cauza atacurilor teroriste, care au ucis 56 de oameni.

Majoritatea membrilor din comitet considera ca "declinul semnificativ al dobanzilor pe termen scurt, inregistrat dupa raportul privind inflatia din luna mai, a impulsionat investitiile si consumul".

Alt argument care a condus la pastrarea nivelului de 4,75% a fost cresterea pretului petrolului, care a incetinit dezvoltarea economica.

In asamblu, majoritatea din comitet considera ca dezvoltarea economica se stabilizeaza. Banca centrala va publica luna viitoare urmatoarele previziuni economice si nivelul inflatiei.

Charlie Bean, unul dintre directorii economici ai bancii centrale, a propus in cadrul intalnirii de luna trecuta reducerea cu un sfert de procent a dobanzii de referinta.

Economia britanica a crescut cu 0,4 procente in primul trimestru, in scadere fata de ritmul de crestere de 0,6 procente din trimestrul precedent. Consumul s-a majorat cu 0,1 procente in primul trimestru, fiind cea mica rata din ultimii patru ani si jumatate. Grupurile de lobby, precum Confederatia Industriala Britanica si Asociatia Industriei de Retail Britanica a facut un apel la banca centrala sa actioneze prin reducerea costurilor la imprumuturi. catalin.lupoaie@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO