Business Internaţional

Banca Ungariei a majorat dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din UE

Autor: Mediafax

20.12.2011, 15:57 153

Banca centrală a Ungariei a majorat, marţi, dobânda de politică monetară de la 6,5% la 7%, deşi aceasta era deja cea mai ridicată din UE, decizia urmând suspendării discuţiilor pentru un ajutor financiar cu FMI, situaţie care ameninţă să pună presiune asupra preţurilor activelor pe piaţa locală.

Creşterea dobânzii, care urmează unei decizii similare în noiembrie, a fost anticipată de majoritatea analiştilor consultaţi de Bloomberg.

"Blocarea discuţiilor informale va conduce la rezultate mai slabe ale activelor pe piaţa ungară în ultimele săptămâni din decembrie", a afirmat într-o notă publicată înainte de decizia băncii centrale Eszter Gargyan, analist la Citigroup Budapesta.

Forintul s-a apreciat cu 0,9%, la 300,45 forinţi pe euro, până la 14:03 ora Budapestei. În a doua jumătate a anului, moneda Ungariei a pierdut 12%, cea mai slabă evoluţie din peste 170 de monede analizate de Bloomberg.

La precedenta decizie de politică monetară, din noiembrie, banca centrală a pus accentul pe înrăutăţirea percepţiei riscului şi pe impactul inflaţionist al unui forint mai slab.
Inflaţia s-a accelerat la 4,3% în noiembrie, cel mai ridicat nivel începând cu luna aprilie, după ce în octombrie se situa la 3,9%, a anunţat în decembrie biroul de statistică de la Budapesta.

Guvernul a replicat că majorarea dobânzii este inoportună pentru economia ţării. Decizia de a creşte dobânda "împiedică creşterea economică sănătoasă a Ungariei şi merge împotriva trendului din UE", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei de la Budapesta.

Partidul de guvernământ Fidesz a introdus în Parlament o lege care vizează fuziunea băncii Ungariei cu autoritatea de reglementare a pieţei financiare PSZAF, pentru a forma o nouă instituţie.

Legislaţia propusă de o comisie din Parlament prevede ca atribuţiile băncii centrale să fie preluate de instituţia nou formată. Şeful acesteia va fi numit de preşedintele Pal Schmitt la propunerea premierului Viktor Orban, pentru un mandat de şase ani. Orban încearcă de mai mult timp să-şi impună controlul asupra băncii naţionale şi îl acuză pe guvernatorul Andras Simor că nu susţine politicile economice ale guvernului. Simor şi şeful PSZAF vor ocupa posturi de adjuncţi ai preşedintelui noii instituţii până la expirarea mandatelor.

Fidesz a propus luni mai multe amendamente la legea băncii centrale, dar unele aspecte cheie au rămas neschimbate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO