Business Internaţional

BNP Paribas: Decizia Ungariei de extindere a taxelor speciale peste termenul iniţial poate submina creşterea PIB

Decizia Ungariei de extindere a taxelor speciale peste termenul iniţial poate submina creşterea PIB

Autor: Dumitrescu Anca

11.11.2010, 16:31 36

Decizia Ungariei de extindere a taxelor speciale din industriedincolo de termenul iniţial ar putea submina eforturile destimulare a creşterii economice la peste 5%, până în 2014 şi derespectare a ţintelor de venituri necesare rambursării datoriilor,potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg, informează Mediafax.

Acţiunile cotate la bursa din Budapesta au scăzut miercuri lacel mai redus nivel din ultimele şase luni, după ce Executivulungar a anunţat că intenţionează să prelungească taxele specialeaplicate companiilor din anumite sectoare, dar la un nivel mairedus, după expirarea acestora în 2012. Guvernul va negocia noiletaxe cu companiile, în 2012, a declarat joi premierul ViktorOrban.

"Prăbuşirea pieţei de capital arată ce vor însemna aceste taxepentru creşterea economică. Mediul investiţional va fi afectatserios, în condiţiile în care capitalul companiilor destinatinvestiţiilor va fi mai mic, ceea ce ar putea încetini avansuleconomic", a declarat Bartosz Pawlowski, analist în pieţe emergentela BNP Paribas în Londra.

Majorarea taxelor din Ungaria îngrijorează Uniunea Europeană căcel mai îndatorat stat din estul continentului ar putea renunţa lareducerea cheltuielilor după scăderea deficitului bugetar.

Forintul s-a depreciat joi, la Budapesta, cu 0,8%, la 276,66unităţi pentru un euro, dar indicele bursier BUX s-a apreciat cu1%, după pierderea de 4,7% înregistrată cu o zi în urmă. Citiţi maimulte pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO