Business Internaţional

Bursele europene au crescut în şedinţa de marţi

Bursele europene au crescut în şedinţa de marţi

Autor: Ştefan Stan

25.10.2016, 13:32 104

Companiile din industria minieră au avut cele mai puternice creşteri, Anglo American şi Rio Tinto urcând fiecare cu peste 2,5%.

Băncile italiene au avut cele mai mari pierderi dintre creditori, UniCredit şi UBI Banca scăzând cu peste 4%. Tranzacţionarea cu acţiunile Banca Monte dei Paschi di Siena a fost oprită după ce acţiunile au trecut brusc de la o creştere de 27% la o scădere de 23%, după ce şeful băncii, Marco Morelli, a promis că va începe discuţiile cu investitorii pentru a strânge capital.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a urcat cu 0,36%, în timp ce indicele DAX al bursei din Frankfurt a înregistrat o creştere de 0,27%. La Paris, indicele CAC 40 a crescut cu 0,04%.

Indicele BET al bursei de la Bucureşti a înregistrat o scădere de 0,83%, după ce acţiunile Băncii Transilvania au scăzut cu aproape 3%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO