Business Internaţional

Ce şanse are Marea Britanie să mai obţină un acord de Brexit cu Uniunea Europeană după ce primul a fost zdrobit de Parlament

Ce şanse are Marea Britanie să mai obţină un acord de...

Autor: Mediafax

16.01.2019, 11:32 463

Uniunea Europeană a anunţat că Marea Britanie ar putea avea un nou acord Brexit, după ce Parlamentul britanic l-a respins în mod copleşitor pe cel negociat de premierul Theresa May, dar numai dacă Londra îşi schimbă cerinţele cheie, relatează Reuters.

Adresându-se miercuri Parlamentului European, negociatorul-şef UE pentru Brexit, Michel Barnier, a apărat acordul încheiat cu Theresa May care a fost zdrobit în seara precedentă de o alianţă a parlamentarilor britanici care au votat împotriva acordului şi a avertizat că riscul unei retrageri dezordonate este acum mai mare decât oricând.

Executivul UE îşi va intensifica pregătirile, a spus el, pentru o ieşire dezordonată care ar perturba întreaga Europă.

Barnier a indicat că o cale de urmat ar fi ca Marea Britanie să accepte alinierea chiar mai strânsă cu reglementările UE pentru a asigura o relaţie comercială foarte apropiată în viitor - oficialii UE spun că Londra ar putea, de exemplu, să renunţe la hotărârea de a părăsi uniunea vamală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO