Business Internaţional

Coliziune între două trenuri în Germania

Coliziune între două trenuri în Germania

Autor: Anna Primac

02.08.2014, 08:02 218

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 21.00 (22.00, ora României) şi a dus la deraierea a cinci vagoane ale trenului de pasageri, care asigura legătura între oraşele Graz, în Austria, şi Sarrebruck, în Germania, a declarat Deutsche Bahn.

Trenul de pasageri transporta aproximativ 250 de persoane.

Potrivit unui ultim bilanţ al companiei Deutsche Bahn, accidentul s-a soldat cu cel puţin 35 de răniţi, dintre care patru se află în stare gravă".

Paisprezece persoane au fost spitalizate, a precizat compania.

Anterior, Deutsche Bahn declarase că "în urma accidentului, au fost rănite 12 persoane, dintre care una se află în stare gravă".

În jurul orei 23.00 (00.00, ora României), Deutsche Bahn a anunţat că evacuarea trenului s-a încheiat, însă gara din Mannheim va rămâne închisă până la emiterea unui alt ordin.

Trenul de marfă aparţine societăţii ERS Railways şi era în drum de la Duisbourg (vest) spre Sopron, în Ungaria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO