Business Internaţional

Companiile europene sufera din cauza perspectivelor incerte

21.07.2003, 00:00 16



Calitatea creditului in Europa nu s-a imbunatatit semnificativ, in trimestrul al doilea, desi numarul retrogradarilor de ratinguri a scazut comparativ cu masurile de revizuire in sens pozitiv din perioada mentionata, considera agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P).



"Calitatea creditului aferent companiilor europene este supusa in continuare presiunilor, din cauza mediului de activitate dificil, a performantelor economice nesatisfacatoare si a perspectivelor incerte", se arata intr-un comunicat S&P.



Analistii au adaugat ca intensificarea activitatii de fuziuni si achizitii a determinat acumularea unor datorii considerabile, pe care companiile nu le pot diminua prin emisiuni de actiuni sau prin vanzarea de active.



Din aceste considerente, S&P preconizeaza ca actiunile de revizuire a ratingurilor companiilor europene s-ar putea incadra pe viitor pe o traiectorie descendenta.



In trimestrul al doilea, sectorul corporatist european a consemnat 40 de decizii de retrogradare si opt imbunatatiri, comparativ cu raportul 42-1, din primele trei luni ale anului.



Cel mai afectat sector de activitate a fost cel de utilitati, in contextul in care cinci companii europene de profil au fost retrogradate in perioada aprilie-iunie. Agentiile de evaluare financiara nu au anuntat nici o decizie de imbunatatire a calificativelor la aceasta categorie.



La polul opus se situeaza sectorul european de telecomunicatii, raportul retrogradari-imbunatatiri fiind de 3 la 8.



"Cele mai vulnerabile domenii de activitate, care risca eventuale retrogradari, sunt industria tehnologica, sectorul bunurilor de consum, domeniul de asigurari si alte servicii financiare, productia de materie prima, precum si industria metalurgica, siderurgica si miniera", se mai arata in comunicatul S&P.



Pe plan global, proportia dintre masurile de retrogradarea si cele de imbunatatire a fost de 215 la 69, comparativ cu raportul 215/47, din primul trimestru.



Din punct de vedere geografic, acest raport s-a imbunatatit in cel mai mare grad in Europa, America Latina si Canada, desi in toate aceste regiuni numarul retrogradarilor a fost mai ridicat decat revizuirile de rating in sens pozitiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO